Gama produselor Topoloveni va primi o nouă recunoaştere oficială a calităţii şi gustului deosebit. „Pe 27 octombrie vom primi distincţia de furnizor al Casei Regale a României de la însăşi Majestatea Sa Regele Mihai I, pentru toată gama de produse. Acum deţinem distincţia de furnizor al Casei Regale a României doar pentru Magiunul de Topoloveni”, a declarat co-proprietarul SC Sonimpex Serv Com SRL, Diana Stanciulov. În prezent, magiunul natural de prune Topoloveni este singurul produs românesc care a obţinut protecţie europeană a denumirii şi care a fost înscris în baza de date a Comisiei Europene pentru obţinerea indicaţiei de origine protejată. Mai mult, calitatea acestuia a fost recunoscută la nivel internaţional, în mai 2010, când produsul a primit premiul Superior Taste, din partea Institutului Internaţional de Gust şi Calitate (International Taste & Quality Institute - iTQi) de la Bruxelles. La ediţia din acest an a „Sărbătorii Recoltei şi a vinului dobrogean”, organizată de Consiliul Judeţean Constanţa la Pavilionul Expoziţional Mamaia, producătorii magiunului de Topoloveni s-au prezentat cu un nou produs: dulceaţa de prune cu migdale dulci. „Este cel mai recent produs creat de Sonimpex Serv Com la Fabrica de la Topoloveni. Dulceaţa este un aliment funcţional complex, întrucât conţine, pe lângă fibrele alimentare ale prunelor, şi complexul de acizi graşi esenţiali ai migdalelor”, a precizat Diana Stănciulov. Toate produsele de Topoloveni sunt naturale şi nu conţin conservanţi, dulceţurile fiind îndulcite cu suc de mere. Prin urmare, ele pot fi consumate de o categorie largă de consumatori, magiunul de Topoloveni fiind chiar indicat în alimentaţia copiilor.