TOPRAISAR - Proiect integrat pentru canalizare, asfaltare şi maşină de pompieri

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

TOPRAISAR - Proiect integrat pentru canalizare, asfaltare şi maşină de pompieri

Administrație 09 Mai 2009 / 00:00 797 accesări

Primăria comunei Topraisar lucrează la un proiect tehnic pentru amenajarea în localitate a unui sistem de canalizare, a unei staţii de epurare, realizarea asfaltării, dar şi pentru achiziţionarea unei maşini de pompieri. “Este vorba despre un proiect integrat derulat prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, măsura 3.2.2., în valoare de 2,5 milioane de euro. Am obţinut aprobarea pentru acest proiect, iar în cel mai scurt timp ne pregătim să obţinem avizele necesare“, a declarat primarul comunei Topraisar, Gheorghe Stelian. Conform afirmaţiilor primarului, sistemul de canalizare va fi amenajat pe o distanţă de 3,5 km şi se vor asfalta cinci km de drum. “Maşina de pompieri este necesară pentru a putea intreveni la incendiile mici sau atunci cînd traficul este foarte aglomerat şi autospecialele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ajung mai greu la intervenţii“, a mai spus Stelian. El a adăugat că dacă nu vor interveni probleme în obţinerea avizelor, cel tîrziu la începutul acestei veri, vor putea fi demarate lucrările.



12