Topul alimentelor care ne îmbolnăvesc de urticarie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Topul alimentelor care ne îmbolnăvesc de urticarie

Sănătate 23 Iulie 2010 / 00:00 4715 accesări

Urticaria (reacţie alergică a organismului, exteriorizată pe tegumente, sub formă de plăci roşii, reliefate, pruriginoase - dând mâncărimi), este o afecţiune frecvent întâlnită în această perioadă, când temperaturile de afară sunt extrem de ridicate, iar multe dintre alimentele pe care le consumăm nu sunt depozitate corespunzător. La Clinica Dermato-venerice din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa ajung chiar şi câte zece persoane pe zi, care se plâng de urticarie. Şeful Clinicii, dr. Gheorghe Nicola, a declarat că, personal, a consultat chiar şi opt cazuri pe zi, persoane cu urticarie în forme diferite, după consumul de alimente cu modificări organoleptice. Medicul a alcătuit un top al alimentelor periculoase pe vreme de caniculă, având în vedere experienţa acumulată în ultimii patru ani. Astfel, cele mai riscante produse sunt shaorma şi kebabul, urmate, în ordine, de peştele hamsie prăjit, produsele lactate, dar şi prăjiturile care conţin diferite creme. Astfel, el recomandă populaţiei mare atenţie atunci când îşi cumpără produse din comerţ, mai exact să fie atenţi dacă vor consuma produse depozitate corespunzător, în spaţii frigorifice, dar şi ambalate ca atare. Trebuie consumate cu mare atenţie şi alte alimente, cum ar fi ouăle, ciocolata, maioneza, icrele, toate fructele de mare. „Dacă se observă că produsele alimentare au unele modificări, nu au un aspect specific produsului respectiv, trebuie să renunţe la achiziţionarea lor”, a mai spus dr. Nicola, care a precizat că aşa pot fi prevenite unele afecţiuni care ar putea să pună în pericol sănătatea şi chiar viaţa consumatorilor.

• FORME GRAVE • Urticaria poate avea şi forme extrem de severe, putând să apară atât edemul Quincke, care este localizat mai frecvent pe faţă, la nivelul buzelor şi pleopelor, extremităţi, dar şi la nivelul organelor genitale, cât şi edemul glotic care poate determina obstrucţia căilor respiratorii, apărând asfixierea. „Trebuie să se intervină imediat cu tratament medicamentos pe bază de hemisuscinat de hidrocortizon intravenos, în faze acute, dar şi intramuscular sau în perfuzie”, explică dr. Nicola. Reamintim că, anul trecut, o tînără din Constanţa a ajuns în stare gravă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU), după ce a mâncat un corn cu ciocolată, posibil cu modificări organoleptice. „Era în şoc anafilactic (o reacţie alergică mortală - n.r.). Dacă nu se intervenea în timp util, pacienta ar fi putut să moară. Ne-a spus că a mâncat un corn cu ciocolată”, declara atunci purtătorul de cuvânt al SCJU, dr. Florian Stoian. Tânăra a avut noroc pentru că medicii au intervenit în timp util. „A fost internată pe secţia anestezie terapie intensivă, unde a primit toate îngrijirile de care a avut nevoie”, a adăugat medicul. Cazul tinerei nu a fost singular, însă a fost catalogat de medici ca fiind cel mai grav. Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU), din cadrul SCJU, s-a confruntat cu un număr mare de cazuri de urticarie, ca urmare a consumului de alimente alterate.

• RECOMANDĂRI • Dacă o persoană observă o alterare a stării de sănătate după consumul unui anumit aliment, trebuie să se prezinte de urgenţă fie la medicul de familie, fie la UPU, fie să apeleze de urgenţă numărul de telefon 112. Dacă apare o reacţie alergică puternică, ca de exemplu edem (umflătură nedureroasă rezultată prin acumulare de lichid seros în ţesuturi) al feţei, erupţii la nivelul tegumentelor, pruriginoase, dar şi sete de aer, persoana respectivă trebuie să ştie că este în mare pericol, semnele anunţând un posibil şoc anafilactic. „Trebuie de urgenţă un ajutor medical, persoana respectivă nu trebuie să mai stea nici măcar o secundă pe gânduri”, spune dr. Stoian.



12