Topul firmelor constănţene 2006

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Topul firmelor constănţene 2006

Eveniment 03 Noiembrie 2007 / 00:00 4442 accesări

Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură (CCINA) Constanţa a premiat, joi seară, în cadrul celei de a 14-a ediţii a “Topului firmelor din judeţul Constanţa 2006“, societăţile constănţene care au avut, în 2006, cele mai bune rezultate în domeniul în care activează. Topul firmelor a fost realizat pe şase domenii de activitate: cercetare-dezvoltare şi hight-tech; industrie; agricultură, pescuit, piscicultură; construcţii; servicii; comerţ, export, turism. În top au fost înscrise toate categoriile de agenţi - microîntreprinderi, întreprinderi mijlocii şi întreprinderi mari. Sursele de date utilizate pentru alcătuirea topului au fost situaţiile financiare pentru anul 2006. În cadrul festivităţii de premiere a firmelor au fost decernate şi Trofee de excelenţă agenţilor economici care s-au clasat pe locul întîi la această ediţie şi au ocupat unul dintre primele trei locuri consecutiv în ultimii cinci ani. Printre acestea se numără: Comprest Util SRL, Five-Holding SA, Oil Terminal SA, Congaz SA etc. De asemenea, au fost acordate distincţii de excelenţă firmelor cîştigătoare în acest an, dar care s-au clasat pe podium la precedentele trei ediţii. “Topul judeţean al firmelor reprezintă cea mai importantă sărbătoare a firmelor din fiecare judeţ, un moment de bilanţ cînd cei mai buni dintre cei buni reuşesc să fie evidenţiaţi într-un cadru festiv“, a declarat vicepreşedintele CCINA, Dănuţ Jugănaru. El a mai spus că anul acesta şi-au depus bilanţul la Cameră 23.327 de firme, cu peste 1.000 mai multe decît anul anterior. “Este un efort deosebit de selecţie a celor mai bune firme, după o metodologie naţională, cu multe verificări“, a mai spus Jugănaru. La festivitate a fost prezent şi ministrul pentru IMM-uri, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale, Ovidiu Silaghi, care, alături de reprezentanţii CCINA, le-a înmînat premiile întreprinzătorilor constănţeni. “Turismul se remarcă, mai ales dacă ne referim la turismul de pe litoral, care a avut anul acesta o creştere de 20%. Doresc să felicit atît hotelierii, cît şi agenţiile de turism“, a spus Silaghi.

Aqualand SA, locul I şi la Constanţa, şi la Bucureşti

Printre firmele premiante s-a aflat, la categoria “Activităţi culturale, sportive şi recreative“, secţiunea întreprinderi mijlocii, Aqualand SA - societatea care deţine Parcul Aqua Magic, clasată pe locul I. “Nu este primul premiu pe care îl ia firma Aqualand SA. După primul an de activitate, noi am fost deja premiaţi în topul serviciilor de agrement. Cred că este o încununare a eforturilor noastre şi a serviciilor bune pe care încercăm să le oferim“, a declarat reprezentantul Aqua Magic, directorul de marketing Adriana Strutinsky. Reprezentanţii firmei constănţene s-au deplasat ieri şi la Bucureşti, pentru a participa la festivităţile prilejuite de “Topul firmelor 2006“, organizat de Agenţia Naţională a Întreprindelor Mici şi Mijlocii, şi în care s-a clasat tot pe locul I. Modul de organizare a acţiunii din capitală i-a dezamăgit însă pe constănţeni. “Nu mi se pare normal să îţi iei diploma şi premiul de la vestiar. Au fost înmînate cîteva premii speciale, iar celelalte firme premiante şi-au luat premiul de la garderobă“, a declarat Adriana Strutinsky. Ea s-a declarat nemulţumită şi de categoria în care a fost încadrată firma Aqualand SA - “Alte activităţi recreative“ -, în condiţiile în care există şi o secţiune dedicată parcurilor de distracţii.

Revenind la topul firmelor constănţene, la categoria agenţiilor de turism - microîntreprinderi, pe primul loc s-a clasat firma Mistral Voyage SRL. “Locul I este întotdeauna o poziţie onorantă. Mă bucură orice loc I pe care îl cîştig în viaţă, cu atît mai mult cu cît el este cîştigat cu foarte multă muncă. Înseamnă că avem recunoaştere din partea clienţilor, că am oferit vacanţe multe, frumoase şi reuşite, lucru care nu poate decît să mă bucure“, a declarat Corina Martin, managerul firmei.



12