\"Topul Naţional al Firmelor Private\", mărul discordiei între Camera de Comerţ şi Consiliul IMM-urilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

\"Topul Naţional al Firmelor Private\", mărul discordiei între Camera de Comerţ şi Consiliul IMM-urilor

Economie 26 Ianuarie 2009 / 00:00 509 accesări

Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) cere instanţei să oblige Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) să renunţe la festivalul \"Topul Naţional al Firmelor Private din România\", deoarece Camera organizează, la rîndul ei, \"Topul Naţional al Firmelor din România\". Totodată, Camera de Comerţ şi Industrie solicită Tribunalului Bucureşti să îi anuleze Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii dreptul pentru această marcă şi să îi oblige pe reprezentanţii acestui for să plătească şi despăgubiri. Camera de Comerţ şi Industrie şi-a motivat cererea arătînd, prin actele depuse la dosar, că aceasta este responsabilă, prin lege, de organizarea unui festival cu denumire asemănătoare, şi anume \"Topul Naţional al Firmelor din România\". \"Prin Legea 335/2007, Camera de Comerţ şi Industrie a României organizează “Topul Naţional al Firmelor din România” şi alte topuri de anvergură naţională şi internaţională, astfel, legea acordînd exclusivitate Camerei de Comerţ, pentru organizarea festivităţii\", se arată în acţiunea depusă la Tribunalul Bucureşti de către reprezentanţii Camerei. De asemenea, CCIR consideră că similaritatea denumirilor, identice la nivel conceptual, induce în eroare beneficiarii şi creează \"un risc de confuzie directă sub aspectul provenienţei\". De cealaltă parte, CNIPMMR a depus o cerere reconvenţională, prin care solicită magistraţilor să respingă acţiunea Camerei de Comerţ şi Industrie şi, mai mult, să o oblige la plata unor despăgubiri în valoare de 15.000 lei, reprezentînd daune morale aduse acestui consiliu, \"ca urmare a atingerii onoarei şi dreptului la imagine\". Confederaţia patronală pentru IMM-uri arată că marca festivalului e înregistrată la OSIM din aprilie 2005 şi este valabilă pînă în anul 2015. Legea prin care Camera de Comerţ şi Industrie poate să organizeze celălalt festival a apărut în anul 2007, adică la doi ani de la înregistrarea la OSIM a mărcii ce aparţine (CNIPMMR). Consiliul mai arată, în actele depuse la dosarul din instanţă, că organizează festivalul \"Topul Naţional al Firmelor Private din România\" încă din anul 1993, festival prin care se promovează imaginea întreprinzătorilor din România la nivel naţional şi internaţional. Anual, la această festivitate, participă în jur de 1.000 de întreprinzători.

Taguri articol


12