Sunt indivizi care pozează în mari toreadori ai partidului, mimând lupta cu taurii. În realitate, sunt nişte fustangii, începând cu toreadorul şef. Toreadorul de partid seamănă cu un scoţian bine afumat. Privit de departe, pare înconjurat de fuste. Am scris, zilele trecute, despre partidul fustă. Ca reacţie la cele comentate, partidul şi-a ridicat fusta în cap, generând acea atmosferă propice desfăşurării unor activităţi ca la uşa cortului. Caracteristice, de altfel, politichiei noastre. Toreadorul de partid face tot timpul pe viteazul. Pentru el, modelul ideal de viaţă şi activitate revoluţionară este reprezentat de omul care se aruncă în urma trenului. Desigur, este oarecum mai riscant să te arunci în urma taurului, pentru că nu ştii niciodată ce poate să facă, la nevoie, cu copitele din spate. Este câte un toreador care iese plin de fiţe în arenă. În primul minut, face şpagaturi, se dă peste cap, fandează. Totul, cum să spun, ca să impresioneze asistenţa. Din cauza stilului său haotic, se plasează întotdeauna în spatele taurului, încercând să lanseze versiunea masculină a unei cunoscute drame feminine. Marele toreador şef, pentru că este bine să ştiţi că avem şi o astfel de piesă în tezaurul naţional, aplică întotdeauna o tactică bine definită. Mai întâi, ca în povestea cu dracul, se face frate cu taurul. Îl alintă, îl gâdilă între coarne şi îl stucheşte ca să nu se deoache. Toreadorul şef ştie cum să abată atenţia opiniei publice de la problemele curente cu care se confruntă ţara. În situaţii de criză, mută corida în curtea unui mogul de presă. Prin metode specifice, acesta este trimis la răcoare, fiind plimbat prin faţa naţiunii. Ca să înţelegeţi mai bine fenomenul, rememoraţi secvenţele de promenadă cu elefantul liberal din campania pentru alegerile locale. După aceea, în minutul doi, diverşi activişti de partid sunt obligaţi să facă pe taurii furioşi, gata să lovească în plin cu coarnele lor de oţel. Am spicuit din finalul unei poezioare de cartier. Conform noilor dispoziţii, activiştii fac pe taurii fioroşi ca să justifice excesele de putere ale toreadorului şef. Uneori, din exces de zel, se tăvălesc pe jos, ca şi cum i-a lovit meteoritul, sau cerşesc îndurare. Toreadorul şef se ascunde după prima fustă care îi iese în cale. Dacă nu e mămiţica, poate apare iubiţica… Din această cauză, coridele de partid se desfăşoară într-o profundă stare de confuzie şi talmeş- balmeş. Deosebit de savuroase sunt momentele de pantomimă. Când se face că se dedică interesului naţional, toreadorul şef se agită cumplit în mijlocul arenei. La început, poporul a pus botul, bazându-se pe angajamentele şi promisiunile sale. După aceea, când s-a prins că batem pasul pe loc, a început să mârâie. Când simte că este pe cale să fie şutuit, pentru că, vorba aia, chiar şi mămăliga explodează, toreadorul şef se transformă subit în mielul cel blând.