Tori Spelling a fost spitalizată în secret, pentru şase zile, şi s-a externat sâmbătă. Actriţa în vârstă de 40 de ani, care filmează, în prezent, noi episoade din reality show-ul „True Tori“, despre problemele sale în căsnicie cauzate de infidelitatea soţului său, actorul canadian Dean McDermott, dezvăluită în presă în decembrie 2013, a părăsit, sâmbătă, o clinică necunoscută, unde a fost spitalizată. Actriţa a început deja, duminică, să filmeze pentru noua emisiune, fiind fotografiată în apropierea casei sale din Studio City, California, cu o expresie obosită pe chip şi vizibil slăbită. Potrivit unor surse, Dean McDermott a fost alături de soţia lui pe toată perioada spitalizării.
Nu se cunoaşte motivul exact al spitalizării actriţei, însă aceasta a început să piardă drastic în greutate după ce în publicaţia ”US Weekly” au apărut informaţii conform cărora ar fi fost înşelată de soţul ei cu o femeie în vârstă de 28 de ani, Emily Goodhand, care a dezvăluit ulterior acest lucru în presă. Vestea spitalizării actriţei a venit după ce au apărut informaţii în presă conform cărora Dean McDermott ar fi avut şi alte aventuri, despre care acesta va vorbi în cadrul viitoarelor episoade ale reality show-ului. În primul episod al „True Tori“, Dean McDermott, în vârstă de 47 de ani, a recunoscut că şi-a înşelat soţia, înainte de a se interna într-o clinică de reabilitare, în luna ianuarie.
Tori Spelling şi Dean McDermott sunt căsătoriţi din 2006 şi au împreună patru copii: Liam, în vârstă de 6 ani, Stella, în vârstă de 5 ani, Hattie, de 2 ani, şi Finn, în vârstă de un an şi cinci luni. Tori Spelling va juca într-un nou serial TV, ”Mystery Girls”, alături de fosta ei colegă din serialul ”Beverly Hills 90210”, Jennie Garth. Actriţa americană, fiica regretatului producător Aaron Spelling, a mai jucat în filme de televiziune precum ”Co-Ed Call Girl” şi a fost protagonista unor reality show-uri precum „Tori & Dean: Inn Love“.