DIRECTORII SE FAC CĂ PLOUĂ Nemulțumiți de modul în care sunt tratați de patroni, în ultimii ani, sute de angajați constănțeni au început să prindă curaj și să-i reclame pe aceştia la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Constanța. Așa s-a ajuns ca inspectorii de muncă să înregistreze un număr-record de petiții. Potrivit purtătorului de cuvânt al ITM Constanța, Florentina Vișan, de la începutul anului și până în prezent au fost înregistrate 844 de reclamații ale angajaților, numai în cursul lunii trecute fiind consemnate 154. De altfel, numărul sesizărilor este în creștere în comparație cu anul trecut, când au fost înregistrate 820. În topul reclamațiilor sosite la ITM sunt problemele legate de drepturile salariale. Concret, cei mai mulți dintre angajați au reclamat că au salarii restante, că nu li s-au plătit orele suplimentare, concediile de odihnă, concediile medicale, sporurile sau că nu au primit garanția oprită atunci când s-au angajat. O altă problemă sesizată frecvent de lucrători este că patronii nu le-au încheiat contracte de muncă. ”Din păcate, cei mai mulți oameni vin să reclame că angajatorul le-a făcut un contract abia atunci când încheie raportul de muncă, dar nu au dovezi de cele mai multe ori. Le recomandăm angajaților să ne sesiseze atunci când au trecut câteva zile de muncă și angajatorul îi amână cu întocmirea și semnarea contractului”, a explicat Vișan. Și refuzul angajatorului de a-i elibera salariatului anumite documente, cum ar fi adeverințe pentru medic, pentru șomaj sau decizii de încetare a activității, se află în topul reclamațiilor la ITM. ”Potrivit prevederilor legale, angajatorul este obligat ca în termen de 15 zile să elibereze documentele solicitate de angajat, însă doar după ce solicită acest lucru în scris. Din neștiință poate, în 90% din cazuri se dovedește că nu există o cerere scrisă, solicitarea fiind doar verbală”, a spus purtătorul de cuvânt al ITM.
PE LISTA SESIZĂRILOR APAR TOT MAI DES ȘI PROBLEMELE LEGATE DE NERESPECTAREA CLAUZELOR CONTRACTUALE.
Concret, salariații și-au reclamat patronii că nu respectă data de plată a salariului stabilită în contract, programul de lucru, că nu se acordă bonurile de masă, echipamente de protecție sau materiale pentru desfășurarea activității.
UNDE SE FAC SESIZĂRILE Reprezentanții ITM Constanța spun că, în urma verificărilor, mulți angajatori s-au ales cu amenzi, iar unde a fost nevoie (cazuri de muncă la negru - n.r.) s-au făcut și sesizări penale. Potrivit lui Vișan, angajații care consideră că sunt nedreptățiți de către patroni pot face sesizări la sediul instituției, dar și pe adresa de e-mail itmcta@itccta.ro. Pe site-ul Inspectoratului de Muncă, www.itmconstanța.ro, se găsește formularul de sesizare. ”Reclamația se face în nume propriu, motiv pentru care aceasta trebuie să conțină elementele de identificare ale petentului. Sesizările anonime care nu conțin datele de indentificare ale celui care reclamă se clasează, potrivit prevederilor Ordonanței 27/2002 care reglementează activitatea de soluționare a petenților”, a spus purtătorul de cuvânt al ITM Constanța.