Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş” înregistrează, din ianuarie, un număr tot mai mare de cazuri de rubeolă, a declarat directorul medical, dr. Sorin Petrea. „În trei zile am avut 76 de cazuri. Acest fapt este urmarea, în mare măsură, a atitudinii rezervate faţă de vaccinări. Categoriile de vârstă predominant afectate în rândul pacienţilor prezentaţi sunt adolescenţii şi tinerii. Nu sunt forme grave. Singurele complicaţii care pot apărea, dar rar, unu la 150, sunt meningoencefalite”, a explicat medicul. Rubeola se manifestă prin erupţie cutanată pe tot corpul, mărirea ganglionilor la nivelul cefei şi subraţelor, însoţite sau nu de febră moderată, spun specialiştii. „Recomandăm ca la apariţia acestor semne să vă adresaţi medicului de familie, pentru precizarea diagnosticului şi recomandări de tratament adecvat. În cazul gravidelor recomandăm ca acestea să se prezinte direct la spitalul de boli infecţioase”, a subliniat dr. Petrea. El a mai spus că, pentru evitarea îmbolnăvirilor, se recomandă ca persoanele cu rubeolă să rămână la domiciliu, evitând contactele din colectivităţi (creşe, grădiniţe, şcoli, licee, facultăţi, loc de muncă şi locuri aglomerate). Şi la Constanţa s-a putut observa o creştere a îmbolnăvirilor de rubeolă, însă situaţia nu este alarmantă, potrivit directorului executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană Constanţa, dr. Constantin Dina.