Tot mai mulţi constănţeni se adresează Serviciului de Asistenţă Contribuabili din cadrul DGFP Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Tot mai mulţi constănţeni se adresează Serviciului de Asistenţă Contribuabili din cadrul DGFP Constanţa

Economie 06 Noiembrie 2006 / 00:00 929 accesări

În ceea ce priveşte aplicarea prevederilor Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa (DGFP) a avut în vedere reducerea termenului de răspuns la solicitările făcute în scris de către contribuabili. Serviciul Asistenţă Contribuabili a soluţionat problemele ridicate de contribuabili, atît direct, cît şi prin e-mail, corespondenţă scrisă, telefon, în funcţie de natura solicitării. Astfel, au beneficat de asistenţă 60 de persoane fizice şi 45 de persoane juridice, în vederea aplicării unitare a legislaţiei în domeniul financiar-fiscal prin mijloace specifice (telefon, internet, corespondenţă). În luna septembrie 2006 s-au primit 22 de adrese referitoare la operaţiunea de lichidare a unei firme, impozitarea veniturilor din cedarea dreptului de folosinţă, decontarea biletelor de odihnă şi tratament a membrilor de sindicat şi a cheltuielilor de deplasare a salariaţilor cu autoturismul proprietate personală, scutirea de TVA pentru serviciile efectuate de executorii judecătoreşti, obligativitatea utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale, contabilizarea şi impozitarea operaţiunilor asocierilor în participaţiune, precum şi modul de atribuire a codului de înregistrare fiscală pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere.

De asemenea, conducerea DGFP Constanţa a luat o serie de măsuri în vederea eficientizării activităţii de asistenţă a contribuabililor. “S-a avut în vedere ca toate problemele ridicate de contribuabili să fie rezolvate pe loc, birourile de Asistenţă Contribuabili să fie amplasate în spaţii accesibile contribuabililor, iar pentru o mai uşoară localizare a acestora să existe afişe pentru îndrumarea contribuabililor”, a declarat directorul executiv al DGFP Constanţa, Vasilica Mihai. Ea a adăugat că primirea contribuabililor care solicită asistenţă se realizează, în principal, la ghişeul de informaţii şi la registratură, iar pentru problemele complexe contribuabilii sînt îndrumaţi către birourile de asistenţă unde funcţionarii publici cu astfel de atribuţii oferă sprijin în rezolvarea problemelor. Pînă la data de 30 septembrie 2006, s-a răspuns, sub termenul legal de 20 de zile, la 256 de adrese primite de la contribuabili, la care se adaugă alte 288 de adrese la care s-a răspuns în termenul legal de pînă la 30 zile. Astfel, ponderea răspunsurilor sub termenul legal în numărul total de adrese la care s-a răspuns a fost de 89%. Totodată, în vederea îmbunătăţirii relaţiei cu contribuabilul, serviciile de specialitate au căutat să fie prompte în a răspunde solicitărilor venite din partea cetăţenilor. În luna septembrie au fost adresate 5 petiţii Compartimentului de Relaţii Publice, petiţii care au fost transmise, spre soluţionare, serviciilor de specialitate şi administraţiilor finanţelor publice teritoriale. “De cele mai multe ori, contribuabili s-au adresat verbal, precum şi în scris direct serviciilor de asistenţă contribuabili din cadrul instituţiei şi administraţiilor finanţelor publice teritoriale. Petiţionarii au solicitat precizări cu privire la impozitarea veniturilor realizate în 2005, modul de organizare a examenului de atribuire a calităţii de consultant fiscal sau modificări ale codului fiscal şi codului de procedură fiscală”, a încheiat directorul executiv al DGFP Constanţa.



12