04 Decembrie 2024, 19:18
Programul Naţional de Măsurare a Copilului din Marea Britanie a scos la iveală statistici îngrijorătoare, un sfert dintre copiii până-n la cinci ani fiind obezi sau supraponderali, potrivit Daily Mail. Raportul precizează că, în momentul în care termină şcoala primară, unul din trei copii este gras sau prezintă riscuri serioase de probleme de sănătate pe termen lung. Mulţi dintre micuţi au hipertensiune arterială, colesterol şi nivel de insulină ridicate, acestea fiind simptome asociate de obicei cu pacienţi care au vârste înaintate. Medicii au avertizat că există adolescenţi cu semne ale bolilor de inimă, cauzate de dietele bogate în grăsimi şi de sedentarism.