Restanţele mai mari de 30 de zile la credite ale populaţiei şi firmelor au crescut cu 94,3% în primele cinci luni ale lui 2009, pînă la 5,567 miliarde lei (1,332 miliarde euro). Acestea au crescut pe fondul avansului puternic, cu 142%, al restanţelor la împrumuturile în valută, de la finalul lui 2008, arată datele Băncii Naţionale a României (BNR). La finalul anului trecut, populaţia şi firmele din România aveau restanţe la împrumurile luate la bănci de 2,865 miliarde lei (719 milioane euro). Mai mult, faţă de mai 2008, restanţele mai mari de 30 de zile către bănci au crescut cu 239%, mai arată datele băncii centrale. În acelaşi timp, ponderea restanţelor în volumul total al creditelor acordate de bănci populaţiei şi firmelor a ajuns la 2,78% la finalul lunii mai, în condiţiile în care se situa la 1,44% la sfîrşitul anului trecut şi la 0,95% la 31 mai 2008, mai arată datele BNR. Pe partea de valută, restanţele românilor au ajuns la echivalentul a 2,404 miliarde lei (575,4 milioane euro) la 31 mai 2009, în creştere cu 142% faţă de finalul lui 2008, când se situau la 993,4 milioane lei (249 milioane euro). Cifrele au fost influenţate, însă, de deprecierea leului, cu 4,85% între finalul lui decembrie şi 31 mai, în condiţiile în care datele publicate de BNR sînt calculate în echivalentul în lei. Restanţele în lei au crescut într-un ritm mai ponderat în primele cinci luni, de 68,9%, de la 1,87 miliarde lei (469 milioane euro) pînă la 3,16 miliarde lei (755,6 milioane euro). La sfîrşitul lui mai 2009, soldul creditelor acordate de bănci populaţiei şi firmelor era de 200,02 miliarde lei (47,87 miliarde euro), în scădere cu 0,75% faţă de luna precedentă, sumă din care 82,7 miliarde lei (19,63 miliarde euro), respectiv 41%, erau împrumuturi în monedă naţională. Restanţele firmelor şi locuitorilor din capitală au crescut în primele cinci luni din 2009 cu 54,7% şi au ajuns, la sfîrşitul lunii mai, la 1,82 miliarde lei (435 milioane euro), din care 58,4% sînt împrumuturi în monedă străină. După Bucureşti, cele mai mari restanţe sînt înregistrate în judeţul Timiş, de 248,88 milioane lei (59,56 milioane euro), urmat de Braşov, unde populaţia şi firmele au restanţe la credite de 216,23 milioane lei (51,75 milioane euro). Restanţele firmelor şi locuitorilor din Constanţa la creditele în lei au ajuns, la finele lunii mai, la 95,25 milioane lei, în timp ce la creditele în valută valoarea restanţelor echivalentă în lei este de 66,21 milioane lei.