Tot personalul bugetar va fi reîncadrat de la 1 ianuarie 2010, măsura fiind necesară pentru trecerea la noua grilă de ierarhizare prevăzută în Legea unică de salarizare, care intră în vigoare de vineri, a declarat secretarul de stat din Ministerul Muncii, Valentin Mocanu. Secretarul de stat a precizat că măsura reîncadrării personalului bugetar este \"absolut necesară\" pentru a se putea trece la noua grilă de ierarhizare, care presupune, printre altele, şi scăderea numărului de grade sau introducerea unor sporuri în salariul de bază. Mocanu a mai spus că, în anul 2010, vor fi aplicate majorări salariale doar în cazul bugetarilor care au salariul de bază cuprins între 600 şi 705 lei, urmând ca, în funcţie de alocările bugetare, comisia să stabilească la finalul anului viitor ce majorări vor putea fi făcute în 2011 şi pe ce algoritm. \"Ierarhizarea se va face etapizat, prin majorări succesive, astfel încât să se poată vorbi de aplicarea grilei din 2015\", a declarat, ieri, secretarul de stat. În ce priveşte nivelul salariului minim în 2010, secretarul de stat a precizat că, deşi au fost declanşate consultări cu partenerii sociali, salariul minim garantat în plată va rămâne la nivelul de 600 de lei, iar valoarea coeficientului I din Legea salarizării unitare în sistemul bugetar, la 705 lei. Mocanu a mai spus că, la începutul anului viitor, consultările cu partenerii sociali vor fi reluate, chiar dacă patronatele au afirmat deja că nu sunt dispuse să accepte o majorare substanţială a salariului minim în prima jumătate din 2010. Legea de salarizare unitară în sectorul bugetar va fi aplicată începând cu 1 ianuarie 2010. Potrivit legii salarizării, niciun bugetar nu va înregistra o diminuare a salariului brut de care beneficiază. Trecerea de la actualul sistem de salarizare la noul sistem se va realiza etapizat, în perioada 2010-2015.