În fiecare an, pe 14 iunie, în întreaga lume se celebrează Ziua mondială a donatorului de sânge, ocazie cu care sunt trase numeroase semnale de alarmă, sunt organizate o serie de acţiuni menite să sublinieze importanţa donării de sânge. De Ziua mondială a donatorului de sânge, în consens cu motto-ul acestui an, „Toţi donatorii de sânge sunt eroi”, Comisia Europeană subliniază importanţa rezervelor sigure de sânge şi îi încurajează pe toţi cetăţenii europeni să intre în rândurile donatorilor voluntari responsabili.
ÎN PREZENT, POTRIVIT DATELOR STATISTICE, PESTE 500 DE MILIOANE DE CETĂŢENI UE DEPIND DE SÂNGELE DONAT DE MAI PUŢIN DE 15 MILIOANE DE DONATORI. ŞI NU ESTE SUFICIENT PENTRU A SATISFACE NECESARUL TUTUROR EUROPENILOR CARE DEPIND DE SÂNGE PENTRU A SUPRAVIEŢUI UNEI SITUAŢII DE URGENŢĂ SAU CARE TRĂIESC CU BOLI CRONICE CARE NECESITĂ TRANSFUZII REGULATE.
Cu această ocazie, comisarul european pentru Sănătate şi Protecţia Consumatorilor, John Dalli, a declarat, potrivit europa.eu, că „sângele înseamnă viaţă”. „Fiecare dintre noi poate avea nevoie de sânge pentru a se reface după o intervenţie chirurgicală majoră sau după un accident grav. Pentru mulţi europeni cu boli cronice precum hemofilia sau talasemia, sângele reprezintă o necesitate constantă. Sângele are o importanţă deosebită. Iată de ce, astăzi, vreau să le mulţumesc tuturor donatorilor şi să îi invit pe europeni să se arate solidari cu cei care au nevoie şi să doneze sânge. Deveniţi donatori, deveniţi eroi”, a spus oficialul. Aşa cum am mai precizat, autorităţile din domeniul asistenţei medicale se confruntă cu două probleme esenţiale: data de expirare a sângelui şi rezervele de sânge insuficiente. Important este faptul că legislaţia UE contribuie la asigurarea siguranţei şi calităţii donărilor de sânge, atât pentru donatori, cât şi pentru primitori. Aceeaşi legislaţie prevede testarea întregii cantităţi de sânge donat în UE şi impune cerinţe de calitate cu privire la manipularea de către profesionişti a sângelui colectat sau donat. Ca în fiecare an, reprezentanţi ai Centrului Regional de Transfuzii Sanguine din Constanţa organizează acţiuni de promovare a donării de sânge, lor alăturându-se şi diferite organizaţii sau asociaţii, reprezentanţi ai unor spitale private. Azi vor promova donarea de sânge şi cadre medicale din cadrul Spitalului Privat Isis, aşa cum au obişnuit deja opinia publică, donând sânge inclusiv managerul unităţii sanitare, dr. Mohamed Zaher.