Chiar dacă din punct de vedere calendaristic primăvara şi-a intrat în drepturi, temperaturile scăzute de afară îşi fac simţită prezenţa şi continuă să îmbolnăvească mii de persoane care au o imunitate mai scăzută. În cadrul sistemului de supraveghere a infecţiilor respiratorii acute şi gripei, în săptămâna 5 - 13 martie, medicii Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană (DSPJ) Constanţa au raportat şapte cazuri de suspiciune clinică de gripă, toate persoanele rămânând spitalizate, 1.003 cazuri de pneumonii, dintre care 142 au rămas internate şi 2.687 de cazuri de infecţii acute ale căilor respiratorii superioare, din care 77 de persoane au rămas, de asemenea, în spital, pentru îngrijire de specialitate. „Faţă de săptămâna precedentă nu s-au înregistrat modificări, iar faţă de media ultimelor trei săptămâni s-a înregistrat o scădere de 1%”, informează medicii DSPJ.