„Toţi la grădiniţă, toţi în clasa I”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Toţi la grădiniţă, toţi în clasa I”

Social 15 Octombrie 2011 / 00:00 536 accesări

Ministerul Educaţiei a găzduit, la sfârşitul săptămânii, conferinţa finală a proiectului „Toţi la grădiniţă, toţi în clasa I”, program integrat pentru creşterea accesului la educaţie şi a nivelului educaţional al copiilor din comunităţi defavorizate, cu precădere romi. Proiectul a fost implementat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, în parteneriat cu Fundaţia Ruhama din Oradea şi a avut un buget de 18.500.000 lei din fonduri structurale. Obiectivul general al proiectului l-a reprezentat prevenirea şi corectarea părăsirii timpurii a şcolii în rândul copiilor cu vârste între 5-8 ani, din 420 de comunităţi dezavantajate din toată ţara, cu pondere ridicată de romi. În urma activităţilor proiectului, peste 8.400 de copii din mediul rural, cu risc de părăsire timpurie a şcolii, au participat, în vara anului 2010, la activităţile celor 423 grădiniţe de vară. În anul şcolar 2010-2011, aproximativ 6.400 de copii dintre toţi cei care au urmat grădiniţa de vară au participat, pe perioada clasei I, în programul „Şcoala după şcoală”. O altă componentă importantă a proiectului a reprezentat-o şi implicarea părinţilor în educaţia copiilor, peste 10.000 de părinţi sau tutori beneficiind de informare şi consiliere.

Taguri articol


12