Am auzit această exclamaţie într-o emisiune de televiziune de acum cîteva zile, pe care însă nu am urmărit-o de la început. Din acest motiv, nu cunosc numele politicianului care a făcut afirmaţia. Tot ce ştiu este faptul că era vorba despre un deputat PD-L pe care eu, unul, nu l-am mai văzut niciodată la televizor. Oricum, fiind o persoană cu notorietate publică extrem de redusă, nu ne interesează omul, ci ideea.

Respectivul personaj politic a încercat să facă o demonstraţie interesantă, deşi avea o retorică oarecum confuză, în legătură cu majorităţile relative din multe consilii locale sau judeţene. Ideea nu este nouă, dar mi s-a părut o temă de reflecţie foarte bună pentru un editorial. În principiu, deputatul a vrut să spună că obiectivele guvernării centrale nu se suprapun decît parţial peste interesele şi nevoile comunităţilor locale. Acest lucru îl ştiam mai demult, însă el explică dorinţa de descentralizare pe care încearcă să o pună în aplicare actuala coaliţie. Ceea ce însă m-a făcut atent a fost momentul în care politicianul PD-L a afirmat că, în anumite judeţe, majoritatea nu aparţine celor două partide aliate la guvernare. Din această pricină, în acele comunităţi, alianţele politice sînt conjuncturale şi dictate de alcătuirea acelor majorităţi. Cine urmăreşte regulat ştirile îşi poate aminti repede că au mai avut loc discuţii pe acest subiect. Altfel spus, în Maramureş, de pildă, dacă nu greşesc, Consiliul Judeţean este dominat de tandemul PSD-PNL. În municipiul Bistriţa, Consiliul Local este controlat de fosta „Alianţă DA”, adică PD-L şi PNL. În cele trei judeţe din secuime, UDMR are majoritatea, împreună cu PNL sau PSD. Această amestecătură de majorităţi politice relative, pe plan local, l-a determinat pe respectivul deputat, pe care l-am urmărit la televizor, să exclame: „Toţi sîntem la guvernare!”

Ironia este evidentă, dar ascunde încă o realitate de tip caragialesc. Administraţia locală nu este acelaşi lucru cu guvernarea, chestia asta e la mintea cocoşului, deoarece reprezentantul Guvernului în teritoriu rămîne prefectul, cu instituţia sa. Însă, pe plan local, în provincie, aproape toţi oamenii, mai ales cei politici, se cunosc între ei şi sînt, de cele mai multe ori, în relaţii amicale, dacă nu chiar prieteni, indiferent din care partide fac parte. Împărţirea puterii de la Bucureşti, ca şi polemicile mediatizate ale liderilor politici de la centru, îşi atenuează efectele şi se relativizează, atunci cînd se propagă în teritoriu. Banul local se drămuieşte altfel decît bugetul ţării. „Macro-politica”, la nivel naţional, nu ţine foarte mult seama de nevoile oamenilor din provincie. Numai cînd vine cîte cineva „de la centru”, ca în Caragiale, cum a făcut Elena Udrea, această Agamiţă Dandanache de sex opus, cînd s-a ocupat de filiala PD-L Constanţa, anul trecut, se produce deranj şi se tulbură apele politice locale, deşi ele sînt, de obicei, destul de liniştite.

Desigur, acest scenariu cunoaşte o sumedenie de excepţii prin multe regiuni, dar ele nu fac altceva decît să confirme regula balcanică „de aur”, care funcţionează în mod paşnic, indiferent de guvernare, şi care spune că, inclusiv din punct de vedere politic, „sîntem o ţară de cumnaţi”… Să fiţi iubiţi şi liniştiţi!