Leagănul omenirii. Răspunsurile fără urmă de îndoială despre originea omului nu au fost găsite nici în prezent. Din 1871, Charles Darwin contrazice mitul biblic al creaţiei cu propria teorie a evoluţiei, care afirmă că omul a evoluat din antropoizi. Cele mai vechi rămăşiţe de umanoizi au fost găsite în Africa, care a ajuns să fie considerată “leagănul omenirii”. Identificare şi clasificarea hominizilor, ale căror oseminte au fost găsite de la jumătatea secolului al XlX-lea a ceritifcat ipoteza originii africane a fiinţei umane, care este acum unanim acceptată, deşi nu puţine şi adânc înrădăcinate erau prejudecăţile legate de continentul negru şi locuitorii săi. În prisma teoriei lui Darwin, paleontologii au început căutarea verigii lipsă care să facă legătura între om şi cea mai apropiată rudă a sa dintre animale, cimpanzeul. Niciun alt umanoid cunoscut nu a făcut mai multă senzaţie la descoperirea sa precum femela de Australopithecus afarensis, găsită în regiunea Afar din nord-estul Etiopiei în 1974. A fost botezată Lucy, după piesa trupei Beatles pe care cercetătorii o ascultau în tabără. Cu o înălţime de 1,09, Lucy a fost numită imediat veriga-lipsă. Aceasta aparţine ramurii filogenetice umane şi are conformaţia anatomică necesară mersului biped. Ulterior, a mai fost descoperit un schelet, a cărui vechime este estimată la 4,4 milioane de ani. Ardi, prescurtare de la Ardipithecus ramidus, este cu un milion de ani mai bătrân decât Lucy, dar comunitatea ştiinţifică nu este foarte convinsă că de data aceasta s-a identificat veriga-lipsă.

Independenţă însângerată. Descoperirea originii umane în Africa este cea mai spectaculoasă informaţie pozitivă legată de Continentul Negru, altfel încă rămas în urma progresului. Războaie sângeroase şi violenţe interetnice, dar şi negocieri minuţioase pentru alungarea coloniştilor, toate acestea s-au înregistrat pe Continentul Negru timp de o sută de ani, între 1850 şi 1950. Primul stat african care reuşeşte să îşi proclame independenţa care să fie şi recunoscută la nivel mondial a fost Liberia. Pe 26 iulie 1847 o fundaţie americană a fondat colonia Liberia, în care să se instaleze sclavii de culoare eliberaţi. Fundaţia fusese înfiinţată în anul 1816 de persoane de culoare care îşi căpătaseră libertatea în nordul american, aveau acces la educaţie şi slujbe respectabile, iar demersul lor era sprijinit de congresmenul Henry Clay. În 1927 Liberia devine stat de sine stătător în care foştii sclavi americani erau incitaţi să revină pe meleagurile de unde fuseseră luaţi cu forţa. Din 1910 a mai apărut şi Uniunea sud-africană pe harta continentului, ţară ce va lua mai târziu numele de Africa de Sud. Protectoratul britanic, stabilit în 1914, este suprimat în 1922, iar Egiptul devine regat. Însă până în 1936, Marea Britanie îşi rezervă dreptul de a gira chestiunile de apărare şi Afaceri externe şi îşi menţine trupele pe teritoriul egiptean până în 1956. Cu trei ani înainte, printr-o lovitură de stat dată de Ofiţerii liberi, Egiptul devine republică, ceea ce marchează începutul parcursului spre independenţă. Sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial a condus spre câştigarea dreptului la autoguvernare şi suveranitate pentru toate statele africane. Libia, fostă posesiune italiană, ocupată de la sfârşitul războiului de Franţa şi Marea Britanie, îşi proclamă independenţa pe 24 decembrie 1951. Regele Idriss 1 instituie o monarhie federală în primul stat al Africii care îşi anunţă propăşirea după război. Aceste exemple incită tot mai multe foste colonii. Sub influenţa Ofiţerilor liberi şi a comuniştilor egipteni, regele Faruk instituie suveranitatea Sudanului în 1955. Numai că situaţia se deteriorează foarte repede după ce regele Faruk se proclamă suveran şi peste Egipt.

Depăşirea propriilor limite.Graniţele arbitrare şi sfera influenţei intereselor coloniale sunt moştenirea deloc folositoare pe care noile state trebuie să o deprindă să o stăpânească. S-au declanşat războaie civile şi confruntări sângeroase motivate etnic şi religios, cu asistenţa fostelor puteri coloniale care s-au văzut răzbunate şi şi-au păstrat astfel încă multă influenţă în zonă. Cu greu aceste state pot să iasă din starea de sărăcie şi de înapoiere prin mijloace proprii şi devine imposibil când sunt deturnate de catastrofe naturale sau de conflicte.