“Înarmaţi” cu un moral ridicat după ultimele două succese şi cu multă dorinţă de victorie, elevii lui Ion Marin au un singur vis pentru partida cu Steaua, programată sîmbătă, de la ora 21.30, pe teren propriu, în etapa a 7-a a Ligii I. “Rechinii” vor să cîştige în faţa vicecampioanei, un succes aducîndu-i în prima jumătate a clasamentului. “Ne aşteaptă un meci greu, dar dorinţa noastră de cîştig este foarte mare. Steaua are echipă de Liga Campionilor, dar vă asigur că nu îi va fi uşor pe litoral. Dacă am lua cele trei puncte, ar fi ceva extraordinar, dar cred că ar fi bună şi o remiză”, a spus Cosmin Băcilă, care a recunoscut că şi-ar dori să se transfere la gruparea din Ghencea: “Cine nu şi-ar dori să ajungă la Steaua? Dar, pînă una-alta, sînt jucătorul Farului şi trebuie să fac totul pentru ca echipa mea să învingă”. Antrenorul Ion Marin şi-a încurajat elevii, declarînd că are încredere totală în dorinţa acestora de a învinge Steaua. În afară de orgolii, jucătorii constănţeni au un alt motiv pentru a da totul pe teren, urmînd să încaseze 1.000 de dolari în cazul unui rezultat de egalitate şi 3.000 de dolari dacă vor reuşi să învingă vicecampioana.
Şansele Farului la o victorie sînt cu atît mai mari cu cît Steaua a sosit la Constanţa fără vedete, menajînd o parte dintre jucători în vederea debutului în Champions League. Astfel, Zapata, Goian şi Dayro Moreno vor fi doar rezerve, în timp ce Rădoi, Golanski, Nicoliţă, Pleşan, Szekely, Emeghara şi Ov.Petre nici măcar nu au făcut deplasarea, fiind accidentaţi. În schimb, vor fi titularizaţi ultimii veniţi în tabăra grupării din Ghencea, Ogăraru şi Semedo. “Am emoţii la redebutul la Steaua, deoarece mi-am dorit să vin aici, iar acum sînt împreună cu echipa. Este un meci important şi este emoţia revenirii acasă. Întotdeauna au fost meciuri grele cu Farul, dar sper ca acesta să nu fie. Avem nevoie de o victorie şi nu doar pentru a avea un moral bun cu Bayern, ci pentru că este vorba de trei puncte importante care ne pot duce în fruntea clasamentului. Cu atît mai mult pentru a avea linişte pînă la meciul cu Bayern”, a spus Ogăraru.
Probleme pentru fanii stelişti
Pentru partida de sîmbătă, clubul de pe litoral a scos la vînzare 10.000 de bilete, la Tribuna I, Tribuna a II-a şi Peluza a II-a (lîngă tabela de marcaj), Peluza I fiind rezervată celor aproximativ 500 de fani stelişti aşteptaţi să sosească din capitală. La meciul vor fi prezenţi 250 de jandarmi, întîlnirea fiind considerată una de risc maxim. “Grupurile de suporteri vor fi monitorizate pe traseul de deplasare către stadion, iar în caz de necesitate se va interveni”, a declarat locotenent-colonelul Sorin Musteţea. Fanilor stelişti nu le va fi permis accesul pe stadion decît după ce vor achita 5.000 de lei, sumă ce reprezintă pagubele produse anul trecut, cînd galeria roş-albastră a distrus mai multe scaune.
Echipe probabile: FC Farul (antrenor Ion Marin): G.Curcă -Băcilă, I.Barbu, Şchiopu, Maxim - Teekloh – Fatai, M.Nae, Rusmir, Voiculeţ - Chico; Steaua (antrenor Marius Lăcătuş): Cernea - Ogăraru, Ghionea, I. Rada, P. Marin - Lovin, Tiago Gomes - Semedo, B. Stancu, Toja - Arthuro. Arbitri: Ovidiu Haţegan (Arad) – Ionel Popa (Paşcani) şi Mihai Iliescu (Craiova).