Sala Sporturilor din Constanţa va găzdui astăzi, de la ora 18.00 (în direct la Digi Sport 3), o nouă partidă a naţionalei de baschet masculin a României. După eşecul din primul meci, 68-84 cu Bulgaria, tricolorii pregătiţi de Marcel Ţenter speră să se despartă de publicul constănţean printr-o victorie. Pentru acest lucru, Silvăşan, Mandache, Tudor, Drăguşin şi ceilalţi componenţi ai primei reprezentative trebuie să învingă Islanda, reprezentativă care, asemenea României, vine la Constanţa după un eşec în faţa Bulgariei. Din fiecare grupă merge mai departe doar prima clasată, astfel că orice nou eşec năruie orice speranţă de calificare. Absenţele lui Vlad Moldoveanu şi Alexandru Olah, singurii jucători români care activează în străinătate, au fost resimţite în prima partidă, însă marile probleme au venit în urma numeroaselor greşeli individuale. Tricolorii au evoluat atunci foarte bine doar în primele 15 minute, dar treptat nu au mai putut menţine ritmul, cedând apoi şi fizic.
„Avem multe de reparat faţă de meciul cu Bulgaria. Cred că vom juca tot mai bine cu fiecare meci. Toate jocurile sunt decisive, la fel de importante. Trebuie ca noi să nu mai facem greşelile din primul meci”, consideră selecţionerul Marcel Ţenter. Partida tur dintre România şi Islanda ar fi trebuit să aibă loc la Reykjavik, dar Federaţia Română de Baschet a fost de acord cu propunerea insularilor de a disputa primul meci la Constanţa, după ce, pe 4 august, islandezii au evoluat în Bulgaria. Ultimele meciuri în Grupa A au loc astfel: Bulgaria - România (10 august, ora 19.10), Islanda - Bulgaria (13 august, ora 19.15), Islanda - România (16 august, ora 19.15).