Aflaţi într-o situaţie mai mult decît delicată în clasamentul Ligii I, elevii lui Ion Marin joacă vineri, de la ora 18.00, pe teren propriu, un meci decisiv pentru menţinerea în prima ligă, cu Poli Iaşi, în etapa a 22-a. Dacă oaspeţii, care luptă şi ei pentru evitarea retrogradării, se mulţumesc şi cu un egal, constănţenii au o singură variantă: victoria. Orice alt rezultat adînceşte criza prin care trece formaţia de pe litoral, micşorînd considerabil şansele de a juca şi în sezonul viitor în Liga I. Conştienţi de importanţa jocului, “rechinii” sînt decişi să nu rateze ocazia de a obţine al doilea succes din acest retur. “Pentru noi este un meci decisiv, nu avem voie să ratăm cele trei puncte. Altă variantă nu există şi, dacă nici pe ieşeni nu-i putem învinge, nu merităm să fim în prima ligă. Oricum, dacă nu cîştigăm vineri, sîntem cu un picior în liga secundă, pentru că este un joc de şase puncte. În schimb, un succes cu Poli şi cel puţin un egal la Bistriţa ne-ar da un pic de linişte. Orice ar fi, vom lupta pînă la capăt”, a declarat fundaşul Florin Pătraşcu. “Dacă luăm cele trei puncte, şansele pentru a evita retrogradarea rămîn intacte. În caz contrar, situaţie este gravă. Ştiu că Poli a cîştigat două meciuri de la venirea lui Bergodi, dar niciun meci nu seamănă cu altul. Trebuie să ne luăm punctele de pe teren propriu şi să rămînem în prima ligă. Dacă trecem cu bine de meciul de vineri şi nu pierdem la Bistriţa luăm o gură mare de oxigen înaintea seriei de meciuri cu echipele din prima parte a clasamentului”, a adăugat mijlocaşul Cosmin Băcilă, care în tur a marcat unicul gol al Farului, în jocul pierdut la Iaşi, 1-2. Constănţenii au intrat ieri în cantonament, efectuînd un singur antrenament în cursul după-amiezii.
Ieşenii vin cu avionul
Delegaţia ieşeană soseşte în această seară la Constanţa cu o cursă charter, pe Aeroportul “Mihail Kogălniceanu”, urmînd să se cazeze la Hotelul “Iaki” din staţiunea Mamaia. “Am hotărît să facem deplasarea pentru partida de vineri, cu Farul, cu o cursă charter, deoarece acest meci este foarte important pentru noi. Următorul meci îl vom disputa marţi, pe teren propriu, în compania campioanei CFR Cluj. Sper că astfel vom elimina oboseala care ar fi putut apărea dacă am fi făcut deplasarea cu autocarul”, a declarat preşedintele lui Poli, Sorin Boca. “Meciul cu Farul este foarte important, dar nu decisiv. Mai sînt încă 12 etape după aceasta, timp în care se pot întîmpla multe. Mergem fără frică la Constanţa, pentru a lua cele trei puncte. Vreau ca jucătorii mei să joace la victorie. O remiză este şi ea bună, dar numai dacă vine pe fondul unui joc bun. Dacă evoluăm aşa cum trebuie, accept şi un punct la Constanţa, dar repet, noi vrem să cîştigăm”, a adăugat antrenorul Cristiano Bergodi.