Tractoare recuperate din mare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Tractoare recuperate din mare

Eveniment 20 Martie 2010 / 00:00 2619 accesări

Operaţiunile de ranfluare a celor 76 de tractoare ajunse pe fundul mării în rada exterioară a Portului Constanţa la începutul acestei luni se desfăşoară fără incidente deosebite. „Astăzi (n.r. – vineri), până la ora 15.00, am ridicat pe cheu patru tractoare, iar alte patru au fost aduse de remorchere în aproperea zonei de acţiune a macaralei“, a declarat Jorj Unciuleanu, reprezentantul firmei care a câştigat contractul pentru recuperarea utilajelor agricole. Dacă vremea va fi în continuare la fel de frumoasă, scafandrii spun că, până la sfârşitul săptămânii viitoare, vor fi aduse la suprafaţă toate cele 76 de tractoare. „Misiunea scafandrilor pare una uşoară, însă munca sub ape nu este una lipsită de pericole. Tractoarele sunt legate de paraşute care pot aduce la suprafaţă o încărcătură de până la cinci tone, iar apoi şalupele trag tractoarele până în dana 136, unde sunt aduse la suprafaţă cu ajutorul unei macarale“, a menţionat Jorj Unciuleanu. Odată ce vor fi aduse la mal, tractoarele vor fi supuse unei expertize tehnice, iar cele care nu mai pot fi recuperate vor fi predate la centrele de colectare a deşeurilor feroase. Incidentul în urma căruia tractoarele şi câteva tone de cherestea au ajuns în mare a avut loc pe 5 martie. La scurt timp după ce a plecat din port, nava Aurelia M, sub pavilion Republica Moldova, s-a înclinat, iar 76 din cele 81 de tractoare aflate pe punte şi aproape 400 de tone de cherestea s-au desprins din legături şi au căzut peste bord. Căpitănia Zonală Constanţa a trimis, în ajutorul navei, un remorcher care a tractat vaporul în rada interioară a portului. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că incidentul a avut loc din cauza faptului că marfa de la bord nu ar fi fost amarată corespunzător.

Taguri articol


12