În istoria confruntărilor dintre formaţia reşiţeană şi HCM Constanţa s-au înregistrat doar două rezultate de egalitate, restul partidelor revenind HCM-ului, care nu are de partea sa doar statistica, ci şi un lot mult superior valoric, în care echilibrul pe posturi a fost determinant în multe partide din Liga Naţională de handbal masculin. Gazdele răsuflă tot mai greu în acest final de sezon, veteranii Pîrîianu (36 ani), Tucanu (38 ani) sau Ionescu (36 ani), neputând rezista fizic 60 de minute unui astfel de meci. În plus, programul infernal din această perioadă, cu câte două meciuri pe săptămână, va avantaja formaţiile care au un lot numeros şi echilibrat pe fiecare post. Deşi are trei puncte avans faţă de HC Odorhei, HCM abordează doar la victorie toate cele şase partide rămase din acest sezon, pentru a evita un final cu emoţii. „Noi suntem singurii care ne putem pune piedică, pentru că nu există în acest moment în campionat o formaţie care să aibă un lot pe măsura HCM-ului. Nu cred că vom avea absolut nicio problemă în a obţine victoria la Reşiţa. În tur am contribuit la egalul de la Constanţa, dar acum vreau să ajut cât mai mult HCM-ul să câştige. Vreau să învingem la... 70.000 goluri, dacă se poate, pentru că am o revanşă de luat. Nu am amintiri plăcute de la Reşiţa, unde, în scurta mea carieră de acolo, nu am întâlnit un colectiv bun şi au mai fost şi acele probleme mari cu banii care m-au afectat pe plan psihic. Toţi cei 16 jucători ai HCM-ului care vor fi pe foaia de joc sunt peste componenţii lotului reşiţean. Din câte am înţeles, nu vor putea trece pe foaie decât zece jucători, pentru că juniorii sunt la o acţiune a lotului naţional“, a declarat interul stânga al HCM-ului, Alexandru Stamate.
Programul complet al etapei, toate meciurile fiind programate astăzi - ora 16.30: UCM HC Caraş Severin - HCM Constanţa (în direct la Digi Sport Plus), Poli Timişoara - Pandurii Tg. Jiu; ora 17.00: Minaur Baia Mare - Dinamo Braşov, CSM Satu Mare - CSM Oradea; ora 18.00: CSM Bucureşti - Bucovina Suceava, Ştiinţa Bacău - Steaua Bucureşti, ora 18.15: HC Odorhei - U. Cluj. Clasament: 1. HCM Constanţa 35p, 2. HC Odorhei 32p, 3. UCM HC Caraş Severin 29p, 4. Suceava 28p, 5. Tg. Jiu 25p, 6. U. Cluj 24p (golaveraj: 586-543), 7. Bacău 24p (563-538), 8. Satu Mare 22p, 9. CSM Bucureşti 15p, 10. Dinamo Braşov 14p, 11. Timişoara 10p (531-579), 12. Steaua Bucureşti 10p (558-607), 13. Baia Mare 9p, 14. CSM Oradea 3p.