Tradiții culinare în Joia Mare. Ce gătesc gospodinele!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Tradiții culinare în Joia Mare. Ce gătesc gospodinele!

Lifestyle 04 Aprilie 2018 / 09:15 1666 accesări

Pasca şi cozonacii, cele mai importante preparate tradiţionale ale Paştilor, se fac de regulă în Joia Mare, scrie Agerepres. Pentru creştini, pasca este cea mai importantă coptură rituală a Paştilor. Caracterul ritual al acesteia este subliniat de data prescrisă de tradiţie când trebuie pregătită, în joia sau sâmbăta din Săptămâna Mare, de forma (rotundă sau dreptunghiulară) şi de ornamentele din aluat (pască cu sucituri, cu împletituri, cu zimţi, simplă). Alături de pască se făceau şi alte copturi cu caracter ritual numite colaci, babe, moşi sau moşnegi, prescuri, învârtite (volumul „'Sărbători şi Obiceiuri Româneşti'“, Ion Ghinoiu, 2003). Cel mai adesea, pasca are o formă rotundă pentru că se crede că scutecele lui Hristos au fost rotunde.

Pasca şi cozonacii se mai pot prepara şi în Sâmbăta Mare, din ajunul Sfintelor Paşti, fiind duse, apoi, la biserică în noaptea de Înviere, pentru a fi sfinţite. Pască a fost numită la început pâinea sfinţită care se împarte în biserică după slujba Învierii.

În noapte Sfintelor Paşti, este obiceiul să se sfinţească pâine numită Paşti, fie sub formă de anafură sau anafură amestecată cu vin, pe care credincioşii o consumă după slujbă.



Ştiri recomandate

12