Sunt personaje de poveste, de obicei cu tente misterioase, zboară, plutesc, se pot transforma şi au puteri magice. Este vorba despre Sânziene, superbele zâne sărbătorite în noaptea de 23 spre 24 iunie. Sânzienele sau Drăgaica reprezintă singura sărbătoare păgână acceptată în calendarul creştin-ortodox, care consemnează în aceeaşi zi şi Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul.

Sărbătoarea Sânzienelor marchează în calendarul popular începutul verii, la 3 zile după solstiţiul de vară, şi de aceea i se mai spune şi Cap de vară. Sărbătoarea ar avea la origine un cult geto-dacic al Soarelui, Sânzienele fiind adesea reprezentate de traci înlănţuite într-o horă sau, după alte opinii, un cult închinat Dianei, zeiţa romană a vânătorii. Numele sărbătorii ar putea deriva din Sancta Diana, ce s-a transformat ulterior în Sânziana, sau Sanctus Dies Johannis, adică ziua Sfântului Ioan de vară. În Muntenia şi Oltenia sărbătoarea poartă numele slav "Drăgaica", iar ritualurile sunt asemănătoare cu cele din Transilvania şi au fost descrise pentru prima dată de cărturarul Dimitrie Cantemir în ”Descrierea Moldovei”.

Cantemir spune că sărbătoarea Sânzienelor ar proveni din ”vechii idoli ai dacilor", potrivit tvr: ”...când încep să se coacă semănăturile, toate fetele ţăranilor din satele învecinate se adună şi o aleg pe cea mai frumoasă dintre ele, căreia îi dau numele de Drăgaica. O petrec pe ogoare cu mare alai, o gătesc cu o cunună împletită din spice şi cu multe năframe colorate şi-i pun pe mâini cheile de la jitniţe.

Drăgaica împodobită în acest chip se întoarce de la câmp spre casă, cu mâinile întinse şi cu năframele fluturând în vânt, de parcă ar zbura, şi cutreieră toate satele din care s-a adunat lume s-o petreacă, cântând şi jucând laolaltă cu toate tovarăşele ei de joc, care o numesc foarte des sora şi mai-marea lor în cântecele alcătuite cu destulă iscusinţă. Fetele din Moldova doresc din toată inima să aibă parte de această cinste sătească, deşi în cântecele lor spun mereu, după datină, că fata care a întruchipat Drăgaica nu se poate mărita decât abia după trei ani”.

În popor se crede că Sânzienele sunt nişte fete foarte frumoase cu păr galben şi rochii de abur, care trăiesc prin păduri şi în această noapte zboară prin aer sau se prind în horă pe pământ. Au puteri magice şi atingerea lor e binefăcătoare, "dau puteri" deosebite florilor şi buruienilor, care devin plante de leac, împart rod holdelor, înmulțesc păsările şi animalele şi apără semănăturile de grindină. Dacă oamenii nu le sărbătoresc cum se cuvine, ele se supără şi devin iele sau Rusalii.

Sânzienele iau glasul cucului, care vesteşte câţi ani mai are omul de trăit. Cucul cântă începând din 25 martie, de la sărbătoarea de Blagoveştenie până în 24 iunie, când amuţeşte şi pleacă în munte, se transformă în uliu şi se răzbună pe toate celelalte păsări cântatoare. Uneori Sânzienele îi mai dezleagă limba să mai cânte o dată şi după 24 iunie, dar numai de rău cântă atunci, pentru cine-l aude.

Sânzienele, flori de câmp

Sânzienele sunt şi mici flori de câmp galbene cu patru petale aşezate în formă de cruce, motiv pentru care se spune că această plantă este binecuvântată de Dumnezeu. Este considerată simbol al Soarelui, luminii şi vieţii. Florilor li se mai spune şi drăgaică, floarea lui Sântion, au gust amar, dar mirosul lor e dulce, asemănător cu cel al fânului proaspăt cosit sau al mierii de albine. Sunt iubitoare de soare, cresc pe coastele însorite, în fâneţe, poieni, lanuri de grâu sau la margini de pădure şi îşi scutură polenul auriu la cea mai mică atingere. Se culeg doar vârfurile înflorite ale tulpinilor, pe toată perioada înfloririi, din iunie şi până în septembrie.

Tradiţii de Sânziene

În Ardeal se spune că, în noaptea dinaintea Sânzienelor, deasupra locului unde ar fi comori s-ar aprinde un foc, iar în ziua de Sânziene aceste comori vechi îngropate în pământ pot fi găsite. În schimb, dacă oamenii nu sărbătoresc Sânzienele cum se cuvine, ele se supără şi devin zâne rele. Ielele sau rusaliile ar apărea noaptea, la lumina lunii, în păduri, pe maluri de ape sau la răspântii şi ar dansa goale, cu părul despletit şi cu clopoţei la picioare. Locul pe care au dansat rămâne ars ca de foc şi iarba nu mai creşte acolo, iar cine le vede rămâne mut sau înnebuneşte.

Sânzienele iubesc dreptatea şi se răzbună pe femeile care nu ţin sărbătoarea pocindu-le gura, iar pe bărbaţii care au jurat strâmb vreodată sau au făcut un rău îi pedepsesc groaznic. Tradiţia populară spune că cei care nu cred şi nu respectă sărbătoarea de Sânziene pot avea parte de nenorociri: cel care spală, coase sau mătură în acea zi poate muri înecat ori fulgerat.