Tradiții și obiceiuri în ziua de vineri din Săptămâna Luminată

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Tradiții și obiceiuri în ziua de vineri din Săptămâna Luminată

Religie 01 Mai 2019 / 14:45 2887 accesări

Dacă săptămâna dinaintea Paştelui este cea a Patimilor sau Săptămâna Mare, săptămâna care urmează după Învierea Domnului Iisus Hristos este cunoscută în popor ca Săptămâna Luminată. Pentru creștinii ortodocși, Săptămâna Luminată este începutul unei perioade de sărbătoare care se termină după cincizeci de zile de la Paști, la Pogorârea Sfântului Duh (Rusaliile). De Sfintele Paşti, Biserica vesteşte: “Acum toate s-au umplut de lumină, cerul şi pământul şi cele de sub pământ”, începe aşadar Săptămâna Luminată. În vechime, Botezul era săvârșit în noaptea de Paști, iar cei botezați erau numiti „luminați” și purtau haine albe în toată săptămâna următoare, de unde și numele de Săptămâna Luminată. În popor există credinţa că, odată cu Învierea Domnului Iisus Hristos, se deschid porţile raiului pentru sufletele păcătoşilor reţinute în iad, de la Adam şi până la cea de-a doua venire a Mântuitorului. Uşile raiului rămân deschise până în Duminica Tomii.

Din Duminica Învierii Domnului, în Biserica Ortodoxă începe o nouă perioadă liturgică a anului bisericesc, numită perioada Penticostarului. Numele acestei perioade - una dintre cele trei mari diviziuni ale anului liturgic (alături de perioada Octoihului şi de cea a Triodului) - vine de la cartea Penticostar care se foloseşte în mod deosebit în cultul ortodox în perioada dintre Paşte şi Rusalii (50 de zile). În Săptămâna Luminată, zilele de miercuri și vineri sunt zile cu „harți”. Conform Tipicului Sfântului Sava, miercurea și vinerea, în perioada cuprinsă între Învierea Domnului și Duminica Tuturor Sfinților (prima dupa Rusalii), este “dezlegare la pește”. De asemenea, de la Învierea Domnului și până la Rusalii, nu se fac metanii, ci doar închinăciuni. Vinerea din Săptămâna Luminată poartă numele de Vinerea Scumpă sau Fântâniță. Biserica sfințește din nou fântânile, după slujba de seară. Este sărbătoarea Izvorului Tămăduirii. Vinerea Scumpă este în contrast direct cu Vinerea Neagră, sau Vinerea Mare, de dinaintea Paștelui. Legendele spun că Maica Domnului a construit o fântână care avea apă doar în Vinerea Scumpă, căci acea apă era dătătoare de viață.



12