Tradusă pentru prima dată în România: cartea „Numărul de aur“ de Matila C. Ghyka

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Lansată la editura Nemira, în ianuarie

Tradusă pentru prima dată în România: cartea „Numărul de aur“ de Matila C. Ghyka

Cultură 12 Ianuarie 2017 / 08:00 1519 accesări

Cartea fundamentală pentru istoria ideilor, tradusă pentru prima dată în România, "Numărul de aur. Rituri și ritmuri pitagoreice în dezvoltarea civilizației occidentale", de Matila C. Ghyka va fi lansată la Editura Nemira, marți, 17 ianuarie, de la ora 19.00, la ceainăria Cărturești Verona.

Marți, 17 ianuarie, de la ora 19.00, la ceainăria Cărturești Verona, editura Nemira lansează o carte fundamentală pentru istoria ideilor, tradusă pentru prima dată în România: "Numărul de aur. Rituri și ritmuri pitagoreice în dezvoltarea civilizației occidentale", de Matila C. Ghyka. Volumul cuprinde o scrisoare către autor semnată de Paul Valéry, prefață de Basarab Nicolescu și este tradusă din limba franceză de Adrian Pătrușcă.

Cartea a apărut în colecția Porta Magica, cu sprijinul Institutului Cultural Român.

Matila C. Ghyka este nume cu rezonanță istorică în România. Nepotul lui Grigore Ghica, ultimul domnitor al Moldovei înaintea Unirii Principatelor – ar răspunde un român. Un savant, un polimat, preocupat de matematică, inginerie, marină, estetică, literatură, istorie, diplomație, memorialistică – ar răspunde un occidental. Omul care m-a făcut să-l înțeleg pe Leonardo da Vinci – ar răspunde marele Salvador Dalí. Pentru prima oară cititorul român are ocazia de a descoperi o personalitate charismatică și fascinantă, care a reprezentat un punct de cotitură în arhitectura, estetica, muzica, arta vizuală contemporană. „Convingerea intimă care m-a condus la Matila Ghyka și la proporțiile armonioase ale numărului de aur și apoi la învățătura lui Gurdjieff a fost că spiritul nostru descoperă o ordine la care niciun animal nu are acces. Ființa umană are acces la această ordine prin matematică, geometrie, artă și tăcere.“, declară Peter Brook.



12