Ceaţa nu a dat bătăi de cap doar şoferilor, ci şi piloţilor de avioane. O aeronavă Turkish Airlines, care venea de la Istanbul şi trebuia să aterizeze ieri, la ora 14.50, pe Aeroportul Internaţional „Mihail Kogălniceanu” (AIMK) şi apoi, la 15.50, să decoleze spre Turcia, nu a mai venit la Constanţa din cauza condiţiilor meterologice nefavorabile zborului. Purtătorul de cuvânt al AIMK, Elena Viţă, a declarat că 56 de călători urmau să vină de la Istanbul şi 39 să se îmbarce de pe aeroport. „Pasagerii au fost anunţaţi din timp asupra acestor modificări, ei urmând să-şi reprogrameze zborul pentru vineri sau duminică, în funcţie de preferinţe. Aeroportul rămâne deschis traficului”, a declarat purtătorul de cuvânt al AIMK. Şi pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” s-au înregistrat probleme. Câteva curse dinspre Sofia, Chişinău, Iaşi, Timişoara şi Baia Mare au fost anulate încă de marţi seară. Şi pe aeroportul din Cluj au fost probleme din cauza ceţii. Dificultăţi au fost şi pe aeroportul din Craiova. O aeronavă cu aproape 200 de persoane la bord nu a putut ateriza aseară din cauza ceţii dense. Cursa venea de la Londra şi a fost redirecţionată către Otopeni. De asemenea, pasagerii care trebuiau să ajungă la Londra s-au întors acasă sau la hotel după ce compania aeriană a anunţat anularea zborului.
ATENŢIONARE DUPĂ ATENŢIONARE Aproape întreaga ţară a fost vizată de atenţionările meteo de ceaţă. Conform atenţionărilor, Dobrogea a fost cuprinsă de ceaţă ieri până în jurul orei 20.00, în zonele de câmpie aceasta a fost prezentă până în jurul orei 17.00, iar în zonele joase din centrul ţării - până la 18.00. Însă, cel mai probabil, meteorologii vor extinde atenţionările, având în vedere că în ultima perioadă ceaţa a fost nelipsită din trafic, atât pe timpul zilei, cât şi al nopţii.