FOCURI DE ARMĂ Scandal monstru în staţiunea Eforie Nord aseară, unde o banală tamponare s-a transformat într-o adevărată răfuială de stradă. Potrivit anchetatorilor, altercaţia a început după ce un autocar aparţinând firmei „Metropolitan” a intrat în coliziune cu un autoturism marca BMW, înmatriculat în Dolj, în centrul staţiunii Eforie Nord, după ce şoferul autoturismului a încercat să iasă din parcare. Imediat după coliziune, spun anchetatorii, proprietarul BMW-ului, care se afla pe scaunul din dreapta şoferului, a coborât din maşină şi a început să facă scandal. „Suspectul, care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, s-a îndreptat către autocar. I-au ieşit în întâmpinare patru călători care au încercat să-l potolească. Şi mai nervos, acesta s-a întors la BMW şi a luat din autoturism un cuţit, după care a pornit din nou în direcţia autocarului. Un martor a încercat să intervină şi i-a spus individului să înceteze. Acesta s-a îndreptat către el ţinând arma albă în mână, aşa că bărbatul a scos pistolul cu bile pe care îl deţine în mod legal”, a declarat cms. şef Adrian Rapotan, adjunctul şefului Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, care a condus din teren investigaţia efectuată la Eforie. După sosirea trupelor DIAS, cei implicaţi în scandal s-au potolit.
ÎNSOŢIT DE JANDARMI Potrivit unui comunicat de presă remis aseară de IPJ Constanţa, martorul „a folosit pistolul cu proiectile de cauciuc deţinut legal, cu care a executat trei focuri de armă, unul în plan vertical şi două către persoana care se manifesta recalcitrant şi ameninţa persoanele din jur cu un cuţit”. Bărbatul înarmat cu cuţitul a fost rănit de bilele de cauciuc în zona gâtului şi a abdomenului. Oamenii legii spun că victima a continuat circul, înjurându-i pe medicii din ambulanţa care s-a deplasat la locul scandalului. Pentru ca pacientul recalcitrant să nu rănească cadrele medicale, trei jandarmi l-au însoţit în autosanitara care l-a transportat pe acesta la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.
AUDIERI Oamenii legii încearcă acum să stabilească împrejurările exacte în care a avut loc incidentul. Şapte persoane au fost escortate aseară la sediul Poliţiei Eforie pentru audieri. Cel care a făcut uz de armă deţinea pistolul legal şi este angajat în sistemul penitenciar.