Judecat şi condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de cocaină, Liviu Nicolae Georgescu, de 29 ani, din Constanţa, rămâne cu pedeapsa primită de la instanţa de fond. La sfârşitul săptămânii, Curtea de Apel Constanţa a respins apelul lui Georgescu şi a menţinut starea de arest preventiv a acestuia. Decizia nu este definitivă. Conform rechizitoriului, pe 5 august 2011, Georgescu a fost prins în Bucureşti, la scurt timp de la coborârea dintr-un autocar de Spania, având 50 de grame de cocaină ascunse într-o geantă din rucsacul de călătorie. Oamenii legii spun că stupefiantele urmau să fie comercializate în cluburile de noapte de pe litoral.
CONSUMATOR DE DROGURI În faţa instanţei, tânărul a declarat că a adus drogul în România pentru consumul propriu şi nu pentru a-l vinde. „Sunt consumator de droguri, am încercat până acum canabis, ecstasy, foarte rar cocaină şi foarte multe etnobotanice. În luna august 2011, un prieten m-a sunat din Madrid şi mi-a spus să mă duc acolo să lucrez pentru că mă ajută el să găsesc un loc de muncă. Am plecat în Spania, însă, când am ajuns acolo, prietenul nu mi-a mai răspuns la telefon şi am fost nevoit să mă întorc în ţară. Naşul meu mi-a trimis bani ca să îmi cumpăr bilet de autocar şi ca să am la mine, în caz că aş fi avut nevoie. În autocar am vorbit cu diverse persoane şi un anume „Călin” mi-a propus să cumpăr 50 de grame de cocaină cu 500 de euro. Mi s-a părut un preţ foarte mic, aşa că am testat-o într-una din parcările în care a oprit autocarul. Ştiam că este cocaină pentru că această substanţă are un gust amar şi amorţeşte limba şi gura, aşa că am cumpărat-o cu ultimii bani pe care îi mai aveam la mine”, a susţinut Georgescu. Anchetatorii au reuşit să afle despre activitatea infracţională a lui Georgescu după ce i-au pus telefonul sub urmărire şi i-au interceptat convorbirile. El a fost arestat preventiv şi, ulterior, deferit justiţiei.