Trafic feroviar BLOCAT! Copaci căzuți pe un tren

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Trafic feroviar BLOCAT! Copaci căzuți pe un tren

Eveniment 13 Martie 2018 / 21:10 829 accesări

Circulaţia feroviară era blocată, marţi seară, între Ploieşti şi Braşov, după ce doi arbori au căzut pe calea ferată, unul dintre copaci prăbuşindu-se peste vagonul unui tren, fără a exista victime. La acestă oră, opt trenuri sunt oprite pe traseu. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române a anunţat că traficul feroviar este blocat pe Magistrala 300 Ploieşti - Braşov din cauza unor copaci cazuţi pe calea ferată. Cei doi copaci au căzut peste firele de contact şi le-au rupt, în zona Timişul de Sus, a declarat, pentru AGERPRES, directorul Regionalei CFR Braşov, Ioan Pintea. ''Firele de contact de pe ambele sensuri de mers au fost rupte. Se lucrează la remedierea defecţiunilor şi apreciem că în maximum o oră, în jurul orei 21,00, circulaţia feroviară va fi reluată pe un singur fir. Peste 10 trenuri de călători staţionează în gările din Braşov, Predeal, Timiş, Dârste, acolo unde erau în momentul în care s-a produs avaria'', a precizat Pintea.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, Ciprian Sfreja, a declarat că nu sunt înregistrate victime după ce unul dintre cei doi copaci prăbuşiţi ar fi căzut pe un vagon.

Nu este pentru prima dată când între Braşov şi Predeal se întâmplă astfel de evenimente, în urma căderii de copaci pe firele de contact ale căii ferate.

Taguri articol


12