Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) a anunțat că, potrivit legislației în vigoare, circulația vehiculelor rutiere se va desfășura restricționat pe unele sectoare de autostrăzi și drumuri naționale europene în zilele de sărbătoare legală. Astfel, circulația va fi interzisă pentru vehiculele rutiere, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, sâmbătă 11 aprilie, duminică, 12 aprilie și luni, 13 aprilie, după cum urmează: Pentru autostrada A2, traficul rutier pentru autovehiculele cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone va fi restricționat pe ambele sensuri sâmbătă, între orele 16.00 și 22.00, duminică între orele 6.00 și 22.00 și luni între orele 6.00 și 22.00. Totodată, pentru DN 39 Agigea - Mangalia, traficul rutier va fi restricționat pe ambele sensuri pentru autovehiculele cu masa maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, sâmbătă între orele 16.00 și 22.00, duminică între orele 6.00 și 22.00 și luni între orele 6.00 și 22.00. CNADNR a atenționat că încălcarea restricțiilor de circulație reprezintă contravenție și se sancționează cu amendă.