Două persoane reţinute în urma percheziţiilor făcute, la sfârșitul săptămânii trecute, în judeţele Galaţi, Brăila şi Tulcea, într-un dosar vizând destructurarea unei grupări de trafic de droguri, au fost arestate preventiv de magistraţii gălăţeni. Mihai Dumitru, zis „Passat”, și Alin Sorin Hamza, zis „Limbă”, au ajuns în spatele gratiilor, după ce anchetatorii au audiat aproximativ 90 de persoane în acest caz. De asemenea, 12 suspecți sunt cercetați în stare de libertate. Amintim că, pe 29 ianuarie, procurorii Direcţiei pentru Investigarea Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Galați, împreună cu ofiţeri de poliţie de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi, au efectuat 28 de descinderi în judeţele Galaţi, Brăila şi Tulcea, pentru anihilarea rețelei. Conform anchetatorilor, suspecții sunt bănuiți că, începând cu luna martie a anului 2014, au procurat, deţinut, oferit şi vândut, inclusiv unor persoane aflate în penitenciare, comprimate ecstasy şi marijuana. „De asemenea, există suspiciuni că suspecții au produs importante cantităţi de produse etnobotanice, prin impregnarea unor substanţe cu efect psihoactiv în produse care pot fi consumate prin inhalare ori prizare, ulterior acestea fiind vândute către diferiţi consumatori, în special tineri”, se arată într-un comunicat de presă remis de DIICOT. În urma descinderilor, au fost ridicate diverse sume de bani şi marijuana.
SPITALIZAȚI DUPĂ CE S-AU DROGAT Procurorii DIICOT spun că cei mai mulți dintre consumatorii acestor substanțe au ajuns, în ultima perioadă, la spital, având nevoie de îngrijiri medicale în regim de urgenţă. Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă "Sfântul Apostol Andrei" din Galaţi, Lucica Grigorică, declara, joia trecută, că la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) au ajuns, în luna ianuarie, 52 de tineri cărora li s-a făcut rău după ce au consumat substanțe etnobotanice. „Cei mai mulţi pacienți au fost adolescenţi, care au avut diverse manifestări neurologice, cum ar fi stări de agitaţie, halucinaţii, tentative de automutilare sau opusul acestora, stări de letargie. Alţii au avut tulburări digestive, greţuri, vărsături. Din păcate, foarte mulţi adolescenţi nu ştiu nici măcar ce substanţe au consumat, noi le spunem în mod generic substanţe psihoactive”, spunea Lucica Grigorică. Săptămâna trecută, în ședința de bilanț a activității Centrului Antidrog Galați pe 2014, directorul instituției, Angela Ene, spunea că tinerii au început să utilizeze, în prepararea amestecurilor pe care le consumă, substanţe extrem de nocive, precum acetonă sau otravă pentru șobolani.