A fost prins în timp ce vindea droguri, dar nu a ajuns după gratii, deoarece judecătorii au hotărât să-i dea ocazia să o apuce pe drumul cel bun. Este cazul lui Constantin Nistor, din Constanța, care a fost condamnat, vineri, de Curtea de Apel la măsura educativă neprivativă de libertate a asistării zilnice pentru o perioadă de şase luni. Această pedeapsă va fi executată sub supravegherea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul (SPT) Constanţa, care va trebui să-l ajute pe Nistor să urmeze un curs de pregătire şcolară sau de formare profesională. În acest fel, tânărul va fi îndrumat către o meserie, pe care, la finalul celor şase luni de pregătire, o va putea profesa pentru a se integra social. La rândul lui, inculpatul este obligat să respecte un program stabilit de Serviciul de Probaţiune, care conţine orarul şi condiţiile de desfăşurare a activităţilor. El va trebui să se prezinte zilnic la SPT Constanța pentru consiliere. În schimb, doi dintre complicii lui Constantin Nistor au primit pedepse cu suspendare, iar unul a scăpat cu o amendă penală. Potrivit sentinței definitive, Alexandru Bonţoi a fost condamnat la opt luni cu suspendare, Alexandru David Lazăr - la zece luni cu suspendare, iar Vergiliu Andrei Bădilă a fost „ars” la buzunare cu o amendă de 250 de lei. Precizăm că cei patru tineri au fost prinşi, în cursul anului 2012, în timp ce-i vindeau peste 20 de grame de canabis unui investigator sub acoperire.