Murat Asan, din Constanţa, este judecat, în libertate, de judecătorii Tribunalului Constanţa pentru trafic de persoane. Procesul a debutat, săptămâna trecută, cu o amânare pentru ca avocatul angajat să-şi pregătească apărarea. Următoarea înfăţişare va fi pe 19 decembrie. Potrivit procurorilor Direcţiei pentru Investigarea Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Constanţa, în cursul anului 2011, Asan l-a convins pe Ion Poşoinea, un om al străzii din Constanţa, să meargă în Italia, unde i-a promis că-l ajută să-şi găsească un loc de muncă decent. Poşoinea l-a crezut şi a plecat de bunăvoie cu Asan, care i-a făcut rost de documente şi i-a plătit transportul până la Milano. De îndată ce au ajuns pe pământ străin, Asan şi-a arătat adevăratele intenţii. El l-a bătut cu sălbăticie pe Ion Poşoinea şi l-a ameninţat că-l omoară dacă nu face ce-i ordonă. Timp de câteva luni, bărbatul a fost obligat să cerşească pe străzile din Milano, toţi banii primiţi fiind luaţi de Asan. În momentul în care a constatat că italienii nu mai sunt darnici, Asan l-a luat pe Poşoinea şi l-a dus în Spania, la Madrid, unde a continuat să-l bată şi să-l oblige să cerşească. Victima a reuşit să scape din mâinile traficantului la începutul acestui an şi, cu ajutorul unor români, s-a întors în ţară şi a depus plângere penală împotriva lui Murat Asan.