Arestat în baza unui mandat european emis de autorităţile judiciare franceze, Iulian Avram, de 26 de ani, din localitatea tulceană Niculiţel, a fost de acord cu extrădarea sa. Prezent vineri în faţa magistraţilor Curţii de Apel Constanţa, tânărul a declarat că doreşte să fie trimis în Franţa pentru a-şi ispăşi pedeapsa de cinci ani de închisoare pe care a primit-o pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de droguri de mare risc. Instanţa a luat act de consimţământul lui Avram şi a decis extrădarea lui în următoarele zece zile. Potrivit anchetatorilor francezi, în anul 2010, tulceanul a fost prins după ce, împreună cu alte persoane, a transportat din Columbia în Franţa 25 kg de cocaină. În timpul anchetei, Avram a fost pus în libertate şi, la scurt timp, el a reuşit să fugă din Franţa şi să se întoarcă în România. În aprilie 2013, după ce a fost condamnat definitiv de magistraţii francezi, Iulian Avram a fost dat în urmărire prin Interpol. Suspectul a fost depistat, pe 5 februarie, la domiciliul său din comuna Niculiţel şi a fost reţinut, iar apoi prezentat instanţei cu propunere de arestare provizorie.