Traficant... nevinovat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Traficant... nevinovat

Eveniment 12 Februarie 2010 / 00:00 777 accesări

Tribunalul Constanţa l-a audiat, ieri, pe Alexandru George Lupu, un tânăr de 24 de ani, din oraşul constănţean Murfatlar, acuzat de trafic de droguri de risc şi deţinere în vederea consumului propriu. „Faptele prezentate de procurori nu sunt reale şi mă consider nevinovat întrucât eu nu am făcut niciodată trafic de droguri”, a declarat Lupu. Conform rechizitoriului, pe 23 iulie 2009, Lupu a fost prins în flagrant de lucrătorii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, în timp ce încerca să vândă droguri în staţiunea Mamaia. Oamenii legii spun că bărbatul cerea pentru 22 de grame de haşiş suma de 1.200 de lei. „Pe vremea aceea eram consumator de haşiş şi, pe 21 iulie 2009, m-am întâlnit cu un prieten pe care nu îl văzusem demult, Iulian Dumitru, despre care ştiam că este cosumator de haşiş. La îndemnul lui, am fumat haşişul adus de mine, dar nu i-am luat nici un ban. Dumitru m-a tot rugat să îi fac şi lui rost de haşiş pentru că pe 23 iulie era ziua lui de naştere, dar l-am refuzat. El a fost insistent şi până la urmă am luat legătura cu un amic zis Doxu, al cărui nume nu îl ştiu, care m-a pus în contact cu o persoană necunoscută de la care am cumpărat 15 grame de haşiş. Din acea cantitate am oprit trei grame pentru consumul propriu, iar 12 grame urma să i le dau lui Iulian Dumitru. În timp ce îl aşteptam pe prietenul meu în maşină, într-o parcare, au apărut poliţiştii şi m-au reţinut!”, a povestit Alexandru George Lupu în faţa judecătorilor. Ca să scape cu o pedeapsă mai uşoară, el l-a denunţat pe furnizorul necunoscut, iar procurorii au demarat cercetări pentru identificarea acestuia.



12