Traficante de „vise” prinse cu marfa în... şosetă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Etnobotanice vândute în preajma şcolilor

Traficante de „vise” prinse cu marfa în... şosetă

Eveniment 17 Mai 2013 / 00:00 1965 accesări

Au cumpărat substanţe psihotrope pentru a le consuma, dar nu au mai apucat pentru că au picat în mâinile jandarmilor. Este cazul a şase constănţeni, cu vârste cuprinse între 21 şi 32 de ani, care au fost prinşi, miercuri seară, la scurt timp după ce au cumpărat pe stradă cinci plicuri cu etnobotanice. Flagrantul a avut loc în jurul orei 21.00, pe strada Badea Cârţan, din cartierul constănţean Tomis Nord. Potrivit anchetatorilor, cei şase suspecţi au fost observaţi de un echipaj de jandarmi care patrula în zonă. La apariţia oamenilor legii, unul dintre cei şase suspecţi a aruncat în iarbă un pliculeţ din plastic transparent. Când militarii s-au apropiat de ei, tinerii au încercat să fugă, dar somaţiile jandarmilor i-au speriat şi s-au oprit. Anchetatorii spun că au găsit asupra unuia dintre suspecţi patru pliculeţe cu o substanţă verde pe care acesta a declarat că intenţiona să o fumeze. Toţi şase au susţinut că au cumpărat marfa de la două femei, care se aflau la mică distanţă de grupul de consumatori. Ghiulnaz A., de 36 de ani, şi Nalia I., de 34 ani, ambele din Constanţa, au fost surprinse în timp ce încercau să se îndepărteze discret, îndesând într-o şosetă neagră mai multe plicuri din plastic.

66 DE PLICURI CU „VISE” Cele două femei au fost percheziţionate de jandarmi şi asupra lor au fost descoperite 66 de pliculeţe din plastic transparent, din care 34 conţineau un praf alb şi în alte 32 de pliculeţe se afla o substanţă de culoare verde. Femeile mai aveau şi 80 de lei, în bancnote de câte 10 lei. Cum era de aşteptat, cele două au declarat că au primit pliculeţele de la un individ care a promis că le va da 50 de lei dacă vor vinde toată marfa. „Nu ştim ce conţin aceste plicuri, noi doar le comercializăm”, au spus Ghiulnaz şi Nalia. Jandarmii au întocmit pe numele celor două acte premergătoare începerii urmăririi penale pentru efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive, iar cei şase cumpăratori sunt cercetaţi pentru deţinere în vederea consumului de substanţe interzise de lege.

ANCHETĂ Cazul va fi preluat de ofiţerii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa care vor sesiza Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Constanţa, iar procurorii vor dispune analizarea substanţelor din cele 66 de plicuri. „În cartierul Tomis Nord se află şase unităţi şcolare, pe care jandarmii constănţeni le supraveghează permanent, acordând atenţie sporită persoanelor suspecte care-şi fac apariţia în apropierea instituţiilor de învăţământ”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa, mr. Sorin Trancă.



12