Trei tineri acuzaţi de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor au fost condamnaţi, ieri, de Judecătoria Constanţa. În vreme ce Florin Sima a primit trei ani şi jumătate de închisoare cu executare, complicii lui, Costel Bucur şi Nicolae Răduş, au fost condamnaţi la câte doi ani cu suspendare. Sentinţa poate fi atacată cu apel la Tribunalul Constanţa. De altfel, singurul arestat în acest caz a rămas Sima, întrucât magistraţii i-au eliberat pe Răduş şi pe Bucur la scurt timp de la încarcerare. Potrivit anchetatorilor, Florin Sima a intermediat vânzarea a două pistoale marca „Ekol” şi a 12 cartuşe cu ajutorul lui Nicolae Răduş şi Costel Bucur, în schimbul sumei totale de 2.900 de lei. Toţi trei au fost prinşi în flagrant în luna noiembrie 2009, în zile diferite. Primii care au picat în plasa poliţiştilor, în zona Portului Turistic Tomis, au fost Nicolae Răduş, din localitatea Răzoare, Marian Stamat şi Gabriel Stancu, ambii din localitatea Negureni, care au fost reţinuţi de oamenii legii în timp ce încercau să-i vândă unui ofiţer sub acoperire un pistol marca „Ekol Firat Compact” şi şapte cartuşe, în schimbul cărora cereau 1.600 de lei. A doua zi, poliţiştii au organizat un al doilea flagrant, într-un local din zona Autogării Constanţa Sud, când Florin Sima şi Costel Bucur se pregăteau să-i vândă unui ofiţer sub acoperire un pistol marca Ekol Aras Magnum. În urma percheziţiei corporale efectuate, oamenii legii au găsit în buzunarele suspecţilor arma, suma de 1.400 de lei şi mai multe cartele SIM. Toţi membrii grupării sunt cercetaţi în libertate, cu excepţia lui Florin Sima, care a rămas în arest.