Traficanţi de cocaină condamnaţi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Traficanţi de cocaină condamnaţi

Eveniment 13 Noiembrie 2010 / 00:00 1188 accesări

Trei bărbaţi judecaţi în stare de arest preventiv pentru trafic de droguri au aflat, vineri, sentinţa judecătorilor Tribunalului Constanţa. Marius Nomoloşanu, de 30 de ani, din Feteşti, a fost condamnat la cinci ani de închisoare, Marius Rafira, de 23 de ani, din Năvodari, la patru ani de închisoare, şi Virgil Sava, de 40 de ani, din Cernavodă, la trei ani de închisoare, toate pedepsele fiind cu executare. Decizia nu este definitivă. Potrivit actului de inculpare, pe 14 martie, după un filaj de o lună, poliţiştii i-au prins în flagrant pe cei trei bărbaţi în timp ce vindeau jumătate de kg de cocaină. Anchetatorii au efectuat şi opt percheziţii la domiciliile suspecţilor, cu sprijinul poliţiştilor din Cernavodă şi al jandarmilor Grupării Mobile de Jandarmi „Tomis” Constanţa. Oamenii legii spun că cele 500 de grame de cocaină erau porţionate în vederea transportării prin înghiţire de către cărăuşi, iar suma pe care traficanţii o cereau pe cocaină era de 32.500 de euro.



12