Curtea de Apel Constanţa a condamnat, la sfârşitul săptămânii trecute, doi membri ai unei reţele internaţionale de traficanţi de droguri, care acţionau pe ruta Turcia - Malaezia. Ştefan Grumăzescu, din localitatea nemţeană Doljeşti, a primit zece ani de detenţie, iar Arhan Sali, din Constanţa, care a fost cercetat şi judecat în lipsă, a primit 15 ani de puşcărie. Ambii sunt acuzaţi de organizarea, conducerea sau finanţarea unor operaţiuni privitoare la droguri. Sentinţa nu este definitivă. Potrivit procurorilor, afacerea celor doi a picat în primăvara anului 2012, după ce cărăuşii pe care-i racolaseră au fost prinşi în timp ce transportau, în mai multe valize, cantităţi importante de metamfetamină. Primul cărăuş a fost depistat pe 10 aprilie 2012, pe un aeroport din Malaezia, la coborârea din avion. El a fost încătuşat şi cercetat de autorităţile din Malaezia. Al doilea cărăuş a fost prins pe 2 mai 2012, pe un aeroport din Iordania, unde avionul cu destinaţia Malaezia a făcut escală. În urma controlului bagajelor, oamenii legii au găsit drogurile şi l-au arestat. După încarcerarea celor doi cărăuşi, anchetatorii din Malaezia au luat legătura cu poliţiştii constănţeni pentru a-i informa despre arestarea cetăţenilor români. În urma cercetărilor, oamenii legii au aflat că cei doi cărăuşi au fost racolaţi de Grumăzescu şi Sali, care i-au minţit că vor transporta aur. Ei au fost duşi cu autocarul în Turcia, unde le-au fost înmânate valizele cu droguri şi au fost urcaţi în avionul cu destinaţia Malaezia. În schimbul serviciului prestat, cărăuşii urmau să primească bani la întoarcerea în România. În septembrie 2012, Grumăzescu a fost arestat în lipsă, iar o lună mai târziu, a fost prins şi încarcerat. Complicele lui, Arhan Sali, a dispărut şi este dat în urmărire internaţională.