Traficul camioanelor mai mari de 7,5 tone, restricţionat în Ungaria

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Traficul camioanelor mai mari de 7,5 tone, restricţionat în Ungaria

31 Octombrie 2016 / 11:15 545 accesări

Circulaţia camioanelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone va fi interzisă, prin Ungaria, în cursul zilei de marţi, deoarece în ţara vecină este sărbătoare naţională.

"Autorităţile de frontieră din Ungaria au informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea că în perioada 31.10.2016, ora 23.00 (ora României) - 01.11.2016 ora 23.00 (ora României), pe teritoriul Ungariei va fi restricţionată circulaţia tuturor autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone. Măsura este luată ca urmare a faptului că data de 1 Noiembrie este zi de sărbătoare naţională. În această perioadă şoferii automarfarelor vor avea obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate, până la încheierea restricţiei de circulaţie pe drumurile publice", se arată într-un comunicat transmis, luni, de Poliţia de Frontieră Arad.

Pe durata restricţiei de circulaţie, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea va ţine permanent legătura cu autorităţile de frontieră ungare, iar la reluarea traficului va lua toate măsurile pentru ca traficul de călători şi autovehicule să se desfăşoare în condiţii normale, operativ, fluent şi civilizat.

Autorităţile de frontieră le recomandă şoferilor ca la reluarea circulaţiei să folosească şi alte puncte de trecere a frontierei decât cele foarte mari, pentru a nu se crea blocaje în circulaţia maşinilor.

Taguri articol


12