Traficul de mărfuri, în creştere faţă de 2011

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
APM Constanţa

Traficul de mărfuri, în creştere faţă de 2011

Eveniment 25 Octombrie 2012 / 00:00 429 accesări

Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime (APM) SA Constanţa a raportat în primul semestru din 2012 o cifră de afaceri de 123,2 milioane lei, în creştere cu 14,6% faţă de primul semestru din 2011, când a avut 107,4 milioane lei. Directorul general al CN APM Constanţa, Decebal Şerban, a declarat că în acest an au fost demarate procedurile pentru obţinerea finanţării din fonduri europene, prin Programul Operaţional Sectorial -Transporturi, pentru realizarea unui Master Plan al Portului Constanţa, care va sta la baza strategiei de dezvoltare pe termen lung. „Dorim ca Portul Constanţa să fie apt să deservească în condiţii de eficienţă sporită. Astfel, toate planurile de extindere şi de investiţii se vor realiza în corelare cu noul Master Plan. Creşterea condiţiilor de siguranţă pentru navele moderne prin asigurarea creşterii adâncimilor şenalelor şi bazinelor în Portul Constanţa este un proiect prioritar, cu o valoare de 49,5 milioane euro. Acesta va minimiza riscurile de incidente navale şi s-au avut în vedere tendinţele transportului naval din ultimii ani care s-au orientat către nave cu capacitate de transport mare, care au nevoie de adâncimi mai mari de acces pe şenal şi în bazin”, a declarat Decebal Şerban. Potrivit directorului general al companiei, în acest an se observă o revigorare a transportului regulat containerizat dinspre Orientul Îndepărtat, noi linii regulate pe ruta Asia-Black Sea Express poziţionând portul Constanţa pe rutele lor. Traficul total de mărfuri prin porturile maritime româneşti a fost, în perioada ianuarie-septembrie 2012, în creştere cu 13% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.



12