Traficul de mărfuri pe canal, peste aşteptări

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Traficul de mărfuri pe canal, peste aşteptări

Politică 05 Noiembrie 2008 / 00:00 500 accesări

Pe canalele navigabile din judeţul Constanţa, traficul de mărfuri a fost depăşit în luna octombrie cu aproape 20 de procente faţă de volumul prognozat. Purtătorul de cuvînt al Companiei Naţionale „Administraţia Canalelor Navigabile” (CNACN), Adrian Pîndici, a declarat că începînd cu luna septembrie, traficul înregistrat pe canalele navigabile a depăşit nivelul anului trecut, pentru aceeaşi perioadă, iar în luna octombrie s-a înregistrat un trafic de peste 3,3 milioane tone capacitate, însemnînd o realizare de 119,04% faţă de planul estimat. „Dacă în luna septembrie traficul pe canalele Dunăre-Marea Neagră şi Poarta Albă-Midia a fost de 2.444.360 tone capacitate, în octombrie s-a atins pragul de 3.356.811 tone, faţă de 2.820.000 tone prognozate. De asemenea, în octombrie, canalele navigabile au fost tranzitate de 2.375 de nave, care au efectuat 1.017 ecluzări, cumulat pentru cele patru ecluze (Cernavodă, Agigea, Ovidiu şi Năvodari)”, a precizat purtătorul de cuvînt. De la începutul acestui an, compania a înregistrat un trafic de 24.103.152 tone capacitate, transportate, canalele navigabile fiind tranzitate de aproape 17.000 de nave fluviale sau convoaie de barje, care au efectuat prin Cernavodă, Agigea, Ovidiu şi Năvodari, în total, 7.823 de ecluzări. Creşteri de trafic s-au înregistrat, atît la traficul intern, cît şi la cel extern, iar pe categorii de mărfuri, creşterea cea mai spectaculoasă a reprezentant-o transportul de cărbune şi cocs, de la 1.096.000 tone capacitate în 2007, la 2.073.000 tone capacitate anul acesta. De asemenea, în luna octombrie, s-a înregistrat un trafic ridicat şi pentru produsele petroliere, îngrăşăminte şi minereu de fier.



12