În cadrul campaniei locale estivale “Viaţa nu are preţ! Traficul de minori lasă urme adânci!”, iniţiată de Centrul Regional Constanţa al Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane şi World Vision România – Biroul Zonal Constanţa, în iulie 2011 au fost derulate o serie de activităţi de prevenire a traficului de copii în taberele şcolare de pe litoralul românesc. Pe 12 iulie 2011, Centrul Regional a dat startul activităţilor, prin realizarea unei sesiuni de informare a elevilor şi profesorilor prezenţi în Tabăra Sind Năvodari. Copiii au primit informaţii cu privire la modalităţile de recrutare folosite de către traficanţii de persoane şi au fost sfătuiţi să evite promisiunile verbale de angajare chiar dacă vin de la rude, cunoscuţi sau prieteni. Trei zile mai târziu a venit rândul copiilor aflaţi în Centrele de Agrement de la Eforie Sud şi 2 Mai să primească vizita specialiştilor Centrului Regional. Au fost purtate discuţii libere pe marginea felului în care se manifestă fenomenul traficului de minori, cei mici reuşind să identifice în mod corect măsurile pe care le poate lua fiecare dintre ei pentru a nu cădea în capcana traficanţilor de persoane. Seria activităţilor de informare a copiilor cu privire la riscurile asociate traficului de minori a continuat în data de 20 iulie cu o nouă activitate de prevenire la Tabăra Sind Năvodari. Campania de informare se va derula până la 1 septembrie 2011, în staţiunile de pe litoralul românesc.