În multe state europene civilizate, transportul feroviar este considerat cel mai sigur, economic şi rapid mijloc de transport. Din păcate, în România, lipsa investiţiilor în infrastructură a făcut ca tot mai multe persoane să-şi piardă încrederea în trenuri, care nu mai sunt nici sigure şi nici rapide. În ceea ce-i priveşte pe cei care încă se mai încumetă să circule pe căile ferate române, aceştia ajung, mai devreme sau mai târziu, să regrete amarnic decizia luată. În categoria celor care se vor gândi de două ori înainte de a cumpăra un bilet de tren se numără şi călătorii care au dorit să se deplaseze, ieri, pe ruta Bucureşti - Constanţa. Din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, ieri dimineaţă, circulaţia feroviară pe relaţia Lehliu - Ciulniţa a fost întreruptă, provocând întârzieri trenurilor cu destinaţia Bucureşti - Constanţa şi retur. Principalul vinovat a fost... vântul puternic. „Din cauza intensităţii vântului, prinderile liniei de contact s-au rupt, aceasta căzând la pământ. O echipă a SC Electrificare SA s-a deplasat la faţa locului pentru a remedia defecţiunea”, a declarat directorul Regionalei CFR Infrastructură Constanţa, Dorin Maer.
180 DE MINUTE ÎNTÂRZIERE. Din păcate, tot vântul, care bătea perpendicular pe linia de contact, a îngreunat sarcina angajaţilor SC Electroficare. Patru trenuri de călători au fost oprite în staţii adiacente pe durata efectuării lucrărilor. Potrivit unui comunicat al CFR SA, reparaţiile au fost finalizate în jurul orei 10.40, însă, pentru că intensitatea vântului nu s-a domolit şi exista pericolul ca linia să cadă iar, reprezentanţii CFR au decis ca, pe relaţia Lehliu - Ciulniţa, locomotiva electrică să fie dublată de o locomotivă Diesel. „Până în jurul orei 14.30 s-a circulat cu ajutorul locomotivelor Diesel, care au fost aduse de la Bucureşti şi de la Constanţa”, a spus Dorin Maer. De la Regionala CFR Călători Constanţa au pornit aproximativ patru locomotive Diesel care i-au ajutat pe temerarii călători să ajungă în siguranţă la destinaţie. În jurul orei 15.00 s-a renunţat la locomotivele Diesel, trecându-se exclusiv pe locomotive electrice. Din păcate, planurile călătorilor erau deja date complet peste cap, în condiţiile în care s-au înregistrat întârzieri chiar şi de trei ore (180 de minute). Dar, potrivit declaraţiilor fostului ministru al Transporturilor, Radu Berceanu, românii nu au nevoie de căi ferate. Asta în condiţiile în care, în state mult mai civilizate, pentru întârzieri ale trenurilor mai mari de un minut, ministrul Transporturilor îşi prezintă demisia...