Anchetatorii vor să recreeze pe calculator tragicul incendiu de sâmbătă noapte, în care şi-au pierdut viaţa trei tinere. Cu ajutorul unui program special, în baza probelor strânse până acum, specialiştii vor să afle de ce victimele nu au mai putut fi salvate şi ce a provocat această nenorocire. Este pentru prima dată când anchetatorii recurg, la Constanţa, la o astfel de expertiză pentru a afla modul în care a izbucnit un incendiu. Totodată, în urma extinderii verificărilor asupra imobilului distrus de flăcări, oamenii legii au descoperit că administratorul restaurantului „Beirut“ a construit fără autorizaţie mansarda în care cele trei tinere au murit intoxicate. La începutul acestei săptămâni, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea” declara că cele trei firme care funcţionau în imobilul mistuit de flăcări nu aveau autorizaţie de securitate de incendiu şi că, în 2010, patronul restaurantului „Beirut“, George Karam, fusese amendat pentru nereguli găsite la instalaţia electrică. În acelaşi timp, inspectorii Poliţiei Locale au constatat că societăţile nu aveau autorizaţii de funcţionare. Ieri, dosarul deschis în acest caz, pentru distrugere şi ucidere din culpă, a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ). „Considerentele care au stat la baza preluării au vizat caracterul complex al cauzei, determinat de împrejurările în care s-a produs incendiul şi de urmările grave ale acestuia. În vederea finalizării cercetărilor, s-a apreciat că este necesar a se efectua o serie de acte de urmărire penală cu implicarea unor structuri centrale ale altor autorităţi, fiind necesară şi alocarea de resurse logistice suplimentare“, se arată în comunicatul remis de PÎCCJ.
CONDUSE PE ULTIMUL DRUM Sute de persoane le-au condus ieri pe ultimul drum pe cele trei fete care şi-au pierdut viaţa în încendiul din restaurantul „Beirut“. Ioana Nicoleta Cengher a fost înmormântată la Constanţa, Nicoleta Vasiliţeanu - la Valu lui Traian, iar Mihaela Tucă - la Mangalia. Ele au fost aplaudate pentru ultima dată de prieteni, rude şi de oameni care au fost impresionaţi de această tragedie şi au dorit să fie alături de familiile îndurerate. „Nu o cunoşteam pe Nicoleta Cengher, dar am venit aici ca să aprind o lumânare. Este groaznic ce s-a întâmplat. Este strigător la cer!“, a declarat o femeie prezentă la înmormântare. „Colaborarea cu Nicoleta Cengher a început în urmă cu patru ani. O cunoştea o colaboratoare de-a noastră. Ea a spus că ştie o fată care cântă foarte frumos şi a propus să o invităm la Crucea Roşie. A venit, iar din momentul acela, a rămas alături de noi. Ultimul spectacol pe care l-a dat cu noi a fost pe 6 martie. Îi încuraja pe toţi să doneze alimente şi bani pentru cazurile pe care le avem noi. Acesta era modul în care ea putea să facă ceva pentru ceilalţi. A cântat pentru bătrâni şi oameni bolnavi, nici nu îmi mai aduc aminte câte spectacole am organizat împreună. A fost un copil extraordinar. O fată care şi dacă era supărată zâmbea. Eu nu am văzut-o tristă niciodată. Am aflat de tragedie duminică, la ora 5.00. Nu am mai fost om de atunci“, a spus directorul Crucii Roşii Constanţa, Carmen Lungu.