Tragedia de la Circul „Globus” ar fi putut fi evitată! Parlamentul este vinovat!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Legea care putea împiedica o nenorocire

Tragedia de la Circul „Globus” ar fi putut fi evitată! Parlamentul este vinovat!

Politică 19 Ianuarie 2017 / 07:11 2156 accesări

În dulcele spirit românesc, al cărui motto este „merge și așa!”, aleșii, autoritățile și chiar opinia publică înoată într-o mare de ignoranță și pasivitate până când o tragedie îi trezește din somnul rațiunii ce pare nesfârșit. Cazul incendiului din clubul „Colectiv” din noiembrie 2015, în urma căruia 64 de tineri au murit și alți aproape 200 au suferit răni foarte grave este cel mai grăitor exemplu al faptului că nepăsarea și lipsa de rigoare în respectarea legilor și standardelor pot ucide. Și tot acest caz ne-a arătat foarte clar că, în general, autoritățile și cei care ne conduc au nevoie de tragedii pentru a-și face datoria, iar cetățenilor le-a trebuit o asemenea nenorocire pentru a învăța să respecte legea. În același dulce spirit românesc, avem obiceiul de a uita mult prea repede și de a ne repeta greșelile la nesfârșit. Așa am ajuns să trăim în 2017 o altă tragedie, izbitor de asemănătoare cu cea din clubul „Colectiv”. Vorbim despre incendiul din 12 ianuarie, de la o clădire a Circului „Globus” din Capitală, care s-a soldat cu moartea a 11 animale (doi tigri, patru pisici, doi porcușori vietnamezi și trei câini) și demiterea directorului Victor Coman. La scurt timp după această nenorocire, opinia publică s-a trezit și a început să strige din toate părțile că ar trebui să nu mai existe animale în circuri. Activiștii și organizațiile nonguvernamentale care se ocupă cu protecția animalelor au lansat petiții și apeluri, în speranța că, măcar de această dată, vor fi ascultați (nu de alta, dar românii par că au filtre care îi împiedică să recepteze mesajele care îi îndeamnă să protejeze și alte ființe în afară de ei înșiși). Asemenea măsuri nu sunt ieșite din comun, cel puțin pentru țările civilizate. Nu mai puțin de 15 state din Uniunea Europeană și 31 de state din SUA au interzis folosirea animalelor în spectacolele de circ. Asta a condus, ce-i drept, și la închiderea unor circuri cu tradiție în lume. Chiar zilele trecute, celebrul circ Barnum din SUA, care are o istorie de 146 de ani, și-a închis porțile din cauza faptului că i s-a interzis să folosească animale în timpul numerelor, ceea ce a afectat serios instituția din punct de vedere financiar. De cealaltă parte, cel mai mare circ din lume, celebrul Cirque de Soleil, este cunoscut pentru faptul că nu folosește animale în timpul spectacolelor.

UNDE DUCE IGNORAREA UNEI LEGI

Revenind la tragedia din România, nefericitul eveniment i-a trezit din somnul ignoranței și pe unii politicieni, fie cu funcții în administrația locală, fie parlamentari, care s-au gândit că ar fi mai bine să nu mai existe animale în circuri. Puțini își amintesc însă că, în urmă cu aproape doi ani, fostul deputat de Constanța Remus Cernea a inițiat o lege ce prevede interzicerea animalelor în circuri. Inițiativa s-a soldat cu un eșec în rândul senatorilor de la acea vreme, care au respins proiectul fără să clipească. Ultimul cuvânt îl aveau, însă, deputații, care însă nu au mai apucat să analizeze proiectul. Decizia este, acum, în mâna actualilor deputați, pe masa cărora va ajunge proiectul în scurt timp. Fostul Parlamentar Remus Cernea a declarat, pentru „Telegraf”, că în noiembrie 2016, a făcut demersuri pentru retrimiterea inițiativei la comisiile de specialitate din cadrul Camerei Deputaților, în speranța că va fi adoptat un raport comun favorabil la Comisia Juridică și la Comisia pentru Agricultură. „Voi merge la ședințele comisiilor pentru a susține legea”, a declarat, pentru „Telegraf”, Remus Cernea.

CE SPUN SPECIALIȘTII DESPRE SPECTACOLELE CU ANIMALE

Ca să înțelegem mai bine de ce este nevoie de o lege care să interzică folosirea animalelor în spectacolele de circ, am vorbit cu mai mulți specialiști și activiști în domeniul protecției animalelor, care ne-au explicat cum sunt tratate animalele în circuri. Unul dintre cei care au acceptat să ne vorbească despre acest lucru este directorul de programe din cadrul organizației World Wide Fund (WWF) în România, Csibi Magor, cel care a inițiat o petiție pentru interzicerea animalelor în circuri. El ne-a explicat că tehnicile de dresaj, locurile în care sunt ținute și modul în care sunt îngrijite animalele în circuri sunt necorespunzătoare. „În primul rând, circurile nu le oferă animalelor spațiul de care au nevoie să trăiască. Sunt ținute în cuști de câțiva metri pătrați, în condițiile în care ele au nevoie să stea în locuri de sute de ori mai mari. Pe lângă acest lucru, în circuri se utilizează metode de dresaj barbare. De exemplu, animalele au o frică instinctuală de foc. Pur și simplu se tem de acest lucru. Printr-o metodă corectă de dresaj, bazată pe recompensă, nu ai avea cum să convingi animalul să treacă prin foc. Acest lucru putea fi obținut doar printr-o metodă bazată pe pedepse repetate. Pe de altă parte, în circuri sunt folosite multe animale aflate pe cale de dispariție. Conform estimărilor noastre, în momentul de față există aproape 4.000 de tigri în libertate și aproximativ 10.000 în captivitate. Încurajarea circurilor cu animale sălbatice promovează inclusiv braconajul. Atâta timp cât va exista cerere pentru animale sălbatice, vor exista și oameni care vor face orice pentru a le obține, chiar și pe căi ilegale”, a declarat Csibi Magor, în exclusivitate pentru „Telegraf”. El a mai precizat că există toate șansele ca măsura interzicerii animalelor în circuri să fie adoptată anul acesta. „Deja primarul Bucureștiului, Gabriela Firea, a anunțat că va propune Consiliului General al Capitalei să adopte o hotărâre privitoare la interzicerea animalelor în circuri. Însă intenționăm să mergem mai departe cu propunerea. Am discutat cu mai mulți deputați din mai multe partide, care iau în calcul două variante, fie vor adopta inițiativa depusă în 2015 de Remus Cernea, pentru care va trebui aprobat un raport suplimentar, fie vor depune un nou proiect, pentru adoptarea căruia vor solicita procedura de urgență. Dacă se vor ține de cuvânt, legea va fi adoptată în ianuarie. Dacă nu se va rezolva luna aceasta, cu siguranță anul acesta vor adopta legea”, a mai explicat directorul de programe WWF România.

Csibi Magor nu este singurul specialist în domeniu care susține eliminarea spectacolelor cu animale. Însuși directorul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii (CMSN), dr. Adrian Bîlbă, de profesie biolog și medic veterinar, a declarat că este împotriva folosirii animalelor în circuri. „E greu să exprim un punct de vedere cu privire la acest subiect pentru că sunt manager al unei instituții care este acuzată că exploatează animale. Însă lucrurile nu stau așa. După opinia mea, nu ar trebui să existe animale în circuri, pentru că sunt abuzate prin programele de dresaj și prin faptul că sunt ținute în spații foarte mici. În grădinile zoologice și în delfinarii, sunt respectate anumite standarde care în circuri pur și simplu nu există. Mai mult, în circuri sunt promovate comportamente nenaturale ale animalelor. De exemplu, în Delfinariu animalele se joacă exact ca în mediul lor natural, însă nu e normal să obligi leul să se poarte ca pisica, așa cum se mai întâmplă în unele circuri”, ne-a declarat Bîlbă. Părerea lui Bîlbă este împărtășită și de dr. Tache Epure, medic veterinar. „Consider că animalele trebuie să fie libere, sănătoase și fericite. De aceea mi-am și ales meseria pe care o practic. Cred că, treptat, circurile cu animale vor dispărea așa cum au dispărut și cele care prezentau persoane cu malformații. Până la urmă, chiar și cel mai mare circ din lume, Cirque de Soleil, refuză să folosească animale în numerele prezentate. Sigur, acest lucru nu se va întâmpla brusc, ci pe măsură ce oamenii vor realiza că aceste animale sunt chinuite. Dar opinia mea de medic este că animalele trebuie să fie libere”, ne-a spus medicul.

(Va urma - În ediţia din joi, 20 ianuarie, veţi putea citi declaraţiile deputaţilor şi senatorilor de Constanţa, “aleşii” care ne vor conduce destinele în următorii patru ani, despre legea privind interzicerea animalelor în circuri).

Taguri articol


12