Tragedia de la Limanu, provocată de o lumânare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Mamă şi fiică moarte într-un incendiu

Tragedia de la Limanu, provocată de o lumânare

Eveniment 20 Ianuarie 2014 / 00:00 549 accesări

Incendiul în urma căruia două femei, mamă şi fiică, şi-au pierdut viaţa, la sfârşitul săptămânii trecute, a fost provocat de o lumânare. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea“ spun că, cel mai probabil, femeile au adormit şi au lăsat lumânarea aprinsă. Tragedia a avut loc vinerea trecută, în localitatea Limanu. Autorităţile au intrat în alertă în jurul orei 19.00, când mai multe persoane au sunat la 112 şi au spus că o casă a luat foc. Până la sosirea militarilor, localnicii au încercat să stingă focul, însă eforturile lor au fost în zadar. Cele două femei care se aflau în casă nu au mai putut fi salvate. „Victimele sunt două femei, mamă şi fiică. Am înţeles de la vecini că fiica ar avea 67 de ani, iar mama acesteia, 93 de ani. Sunt o familie săracă. De aproape trei ani au fost debranşate de la reţeaua de energie electrică şi se încălzeau cu o sobă metalică improvizată. Un tânăr mai curajos a intrat în casă, deşi era toată cuprinsă de flăcări, ca să le salveze pe femei, însă era deja prea târziu. A spus că, în momentul în care a atins-o pe una dintre ele, i s-a smuls pielea“, a declarat viceprimarul localităţii Limanu, Marius Dumitru.

FĂRĂ SCĂPARE Martorii spun că flăcările au cuprins toată casa în doar câteva minute şi nu au putut să facă nimic. Militarii au lichidat incendiul în aproape două ore. „Am văzut când ieşeau flăcări din casă. Am sunat repede la pompieri. Aici erau mai mulţi tineri care încercau să scoată femeile din casă. Nu au reuşit pentru că flăcările deja se extinseseră foarte mult“, le-a povestit anchetatorilor un martor. Trupurile neînsufleţite ale celor două victime găsite carbonizate au fost transportate la morgă. Sâmbăta trecută, în urma efectuării necropsiei, medicii legişti au stabilit că femeile şi-au pierdut viaţa în urma unei intoxicaţii cu monoxid de carbon şi că nu sunt suspiciuni cu privire la cauzele morţii.

Taguri articol


12