Tragedie americană

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Tragedie americană

Externe 15 Aprilie 2015 / 00:00 516 accesări

Doi soți în vârstă de 20 de ani şi fiul lor au murit după ce o dală de beton s-a prăbuşit de pe un pod pe camionul lor, în statul american Washington, a anunţat poliţia, luni noaptea. Potrivit poliţiei din Bonney Lake, la 25 de kilometri de Tacoma, o firmă lucra la un pasaj pietonal peste podul Washington, în momentul în care o secţiune s-a surpat, luni dimineaţa. Poliţia a anunţat iniţial doar o victimă, dar după ce molozul a fost îndepărtat, luni seara, au fost găsite trei cadavre. Familia nu a fost identificată imediat, însă poliţia a precizat că locuia în zonă. Poliţia a declanşat o anchetă în vederea stabilirii cauzei accidentului. Compania a anunţat că efectuează o anchetă, dar a refuzat să comenteze. Potrivit datelor existente, firma nu a fost sancţionată pentru încălcări de când a fost înfiinţată, însă aceste date nu compilează acţiuni ale unor eventuali subcontractori.



12